FOTO. Orașul de Foc, o adevărată lecție de istorie, predată de Sabin Dorohoi

orasul de foc lansare (4)
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cel mai nou film documentar semnat de Sabin Dorohoi a avut avanpremiera de ziua Sfântului Nicolae. Respectând distanțarea socială, „Orașul de Foc” s-a dezvăluit în întreaga splendoare pe marele ecran al Cinematografului Dacia sub forma unei adevărate lecții de istorie. 

Cărășeanul Sabin Dorohoi și-a prezentat ieri cea mai nouă producție cinematografică la care a lucrat aproape 3 ani. Un film documentar de aproximativ o oră, în care istoria Reșiței a fost prezentată de la începuturi și până în prezent.

orasul de foc lansare (1)

Titlul filmului, după cum spune regizorul și producătorul Sabin Dorohoi, este inspirat dintr-o piesă de teatru. „Documentarul conține multe elemente noi față de celelalte proiecte pe care eu le-am lansat în această zonă. Pentru prima dată, folosim un fel de efecte speciale care redau atmosfera de epocă a diverselor perioade din istoria Reșiței. Dar ele sunt doar ilustrații artistice, un fel de simple reprezentări metaforice ale acestei perioade lungi de 250 de ani și în niciun caz nu trebuie să fie confundate cu niște reconstituiri istorice pentru că ele nu au urmărit să fie precise din punct de vedere istoric. Probabil o să ni se atragă atenția că anumite lucruri nu sunt exact cum s-au întâmplat, dar noi am vrut să ilustrăm practic atmosfera.”, a povestit Sabin Dorohoi.

orasul de foc lansare (2)

În acest sens, de real ajutor au fost tinerii voluntari de la ATOR Banatul de Munte, cei care contribuie, prin atitudine și costumație, la redarea acelor vremuri și totodată astfel sunt și alți tineri atrași să vizioneze documentarul.

Mesajul principal al filmului este acela că, deși un oraș industrial s-a transformat radical odată cu închiderea fabricilor și exportul masiv de forță de muncă, se poate reorienta spre domenii mult mai ofertante. „Am încercat să facem un asemenea film, în acest an comemorativ, la 250 de ani pe care îi împlinește Reșița. Mă bucur că am reușit până la urmă, trecând prin foarte multe greutăți, și financiare, și cu pandemia. Filmul se încheie într-o notă pozitivă. Sigur, am pierdut industria, am pierdut lucruri care nu mai sunt, dar putem să ne uităm la turism, la oamenii valoroși care sunt în aceste locuri.”, explică Sabin Dorohoi.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

orasul de foc lansare (6)

Și de această dată, rolul de povestitor l-a avut Ancuța Dorohoi, sora lui Sabin. „Ca orice filmare cu Sabin, a fost foarte interesant. Atunci când lucrezi în familie, altfel se înțeleg aceste lucruri, uneori comunicăm telepatic și ne transmiteam anumite lucruri. Toate lucrurile au mers foarte bine. De data aceasta mi s-a părut că am filmat foarte mult la interior, pandemia nu ne-a lăsat să facem mai mult. Deci tot ce veți vedea a fost filmat pe un ecran verde”.

La avanpremiera de la Cinematograful Dacia au fost invitați atât specialiștii care sunt intervievați în documentar, cât și oameni de seamă ai comunității cărășene. Printre ei s-a aflat maestrul Sabin Pautza, directorul Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș, Ioan Cojocariu, managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Alina Stancovici, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, dar și edilul-șef al Reșiței, Ioan Popa. Acesta din urmă a declarat: „Un film reușit, în nota filmelor făcute de Sabin Dorohoi, legate de istoria industrială a Reșiței de 250 de ani, Orașul de Foc, o realizare foarte bună pentru noi, cei din Banatul de Munte.”

orasul de foc lansare (5)

„Orașul de Foc” va avea și astăzi o avanpremieră, tot la Cinema Dacia, iar lansarea oficială, la TVR 1, pe pagina de YouTube a lui Sabin Dorohoi, dar și pe pagina de Facebook a Express de Banat, va avea loc în 18 decembrie, la ora 13.00.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/