FOTO. O super aeronavă pe Aeroportul Internațional Timișoara

airbus aeroport timisoara avion (1)

A avut loc primul zbor și prima aterizare cu o cursă de linie la Timișoara dinspre București a unei super aeronave, cea mai nouă din flota companiei HiSky, denumită WOW.

HiSky este primul operator aerian care a înregistrat în România un model de Airbus 321 neo LR. Aeronava, înmatriculată YR-WOW, a intrat în flota companiei la final de februarie. Aceasta a plecat de la fabrica Airbus din Hamburg, Germania, apoi a trecut printr-o bază de mentenanță din Cehia unde a fost vopsită și branduită cu însemnele specifice, apoi a ajuns la București pentru probe și acceptare. În aprilie a efectuat primul zbor București – Timișoara.

airbus aeroport timisoara avion (2)

Noua aeronavă HiSky a fost produsă anul trecut și face parte din cea mai recentă generație dezvoltată de Airbus, care încorporează ultimele tehnologii în materie de siguranță și eficiență a transportului aerian. Cele două motoare cu care este echipată, Pratt & Whitney GTF™, asigură o reducere a consumului de carburant de până la 20% și emană cu până la 20% mai puțin CO2, respectiv 50% mai puțin NOx.

Modelul ales de HiSky, A321 neo LR, este versiunea aeronavei A321 neo cu autonomie extinsă de zbor, având capacitatea de a parcurge o distanță de până la 7.400 de kilometri.

Aceasta este cea de-a șasea aeronavă din flota HiSky, cel mai mare operator Airbus din România.  La finalul acestei luni va veni o a șaptea aeronavă, tot A321 neo LR, care va fi deasemenea livrată de producătorul european.

airbus aeroport timisoara avion (3) airbus aeroport timisoara avion (4)

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/