Cea mai nouă colecție semnată de designerul vestimentar Sandra Chira are un fashion walk până în 27 iunie la Galeria de Artă Helios. Colecția #noseason READY TO WEAR 2020 este despre „bucuria mea de a desena… o cămașă a lui, care e și jacheta mea, un tricou al lui, care e și rochia mea…”.
Artista spune despre colecția ei că și-a imaginat piesele după ideea de relație între om și haina sa, fiind primul proiect mix womenswear/menswear realizat de creatoare. Colecția este realizată pentru toate cele 365 de zile ale anului și articolele sunt făcute din texturi volatile, preponderent din materiale naturale și reciclate, în care artista a folosit o paletă cromatică neutră. Sandra spune că s-a gândit la momentele acelea pe care le trăim în profunzime și pe care vrem să le purtăm la propriu, la modul de a te exprima prin haine în afara tiparelor impuse.
Sandra Chira despre colecția sa
„Pentru oamenii pe care îi admir, hainele sunt importante doar în măsura în care semnifică ceva și independent de contextul social în care acestea sunt plasate. Pentru ei, imaginea socială nu este o prioritate și devine calea prin care alegerile, inclusiv cele vestimentare, sunt mai autentice. Colecția #noseason READY TO WEAR 2020 este despre normalitatea vieții, fără artificii și mesaje filosofice. Este despre peisajele, ființele și locurile care pentru mine sunt bucurie. Despre cum se simte pe piele bumbacul fin sau pânza țesută în casă. Despre cutele și umbrele pe care o haină le face după ce o porți, după ce te îmbrățișează el sau după ce te trântești în iarbă. Despre atemporalitatea rafinamentului cromatic și de textură, care rezistă în fața noilor tendințe eclectice. Despre bucuria mea de a desena… o cămașă a lui, care e și jacheta mea, un tricou al lui, care e și rochia mea. Despre însemnătatea pe care o haină care te reprezintă cultural ți-o dă. Despre emoțiile pe care încercăm să le purtăm cu noi în obiecte, în cărți, telefoane, fotografii și pe care le purtăm și în haine, uitând măcar temporar de tipare și tendințe care ne standardizează imaginea.”, spune Sandra Chira, designer vestimentar.