FOTO. Noutăți de pe centura de sud a Timișoarei. Până la finalul anului va fi gata în proporție de 20%

Drumarii lucrează la centura de sud a Timișoarei, iar până acum a fost așternut asfalt pe sectoare care însumează peste 2 km de șosea. De asemenea, la 15 dintre cele 44 de podețe aflate de-a lungul centurii s-au montat prefabricatele. 

Primele sectoare pe care a fost așternut stratul de bază din mixtură asfaltică se află în zona localității Utvin, iar de săptămâna trecută, și în zona localității Moșnița Nouă. Drumarii au mai demolat, săptămâna trecută, foste hale din zona Utvin și au realizat umpluturi cu pământ, foraje la pile, stabilizări cu balast și diferite drenaje.

„Până la finalul anului, stadiul de realizare al centurii va depăși 20%”, a precizat directorul regional DRDP Timișoara, Horațiu Simion.

Potrivit DRDP Timișoara, la pasajul de la km 5+366, intersecția cu DN 59 Timișoara – Șag, se lucrează la cofrarea culeei 1 și, pe lângă drumul național, antreprenorul a realizat o bandă pentru a devia circulația și a executat săpăturile pentru pilele viitorului pasaj.

Șoseaua de ocolire a Timișoarei are o lungime de aproape 27 de km, iar lucrările sunt estimate să coste 57 de milioane de euro. Tirrena Scavi este antreprenor, iar durata de realizare a contractului este de 30 luni, din care 6 luni – proiectare și 24 luni execuție. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 luni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: Centura de vest a Timișoarei, la faza de studiu de fezabilitate

Foto: DRDP Timișoara

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/