FOTO. Nicio șansă ca Gara de Nord Timișoara să fie gata în 2023

290181398 5707264319308389 7841469563249139038 n

Când va fi Gara de Nord din Timișoara modernizată? Greu de spus, dacă ne gândim că CFR a scos abia acum la licitație, pentru a doua oară, contractul pentru reabilitare.

Gara de Nord ar fi trebuit să fie modernizată până în anul 2023, când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Nu se va întâmpla asta, pentru că doar termenul de depunere a ofertelor la licitația pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” este 7 noiembrie.

Din păcate, cei ce au de suferit sunt tot călătorii.

„Întrucât în prezent clădirea Gării Timișoara Nord nu mai corespunde cerințelor actuale privind asigurarea unor condiții optime desfășurării activităților în clădire și a exigențelor de calitate impuse de legislația în vigoare, se impune achiziționarea lucrării <<Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat acces intrări în Clădirea de călători stația CF Timi;oara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal>>. Clădirea Gării de Nord Timișoara este alcătuită din 6 corpuri comasate într-un ansamblu. Construcția prezintă deficiențe de ordin structural, estetic, funcțional, de ineficiență energetică, cu pierderi mari de căldură și pe linie de siguranță în exploatare. Prin realizarea lucrării se urmărește reabilitarea fațadelor ansamblului Gării de Nord, intervenții asupra tunelului pietonal de acces la peroane, intervenții la copertina peronului 1 și refacerea piațetei gării. Se urmărește asigurarea exploatării clădirii în condiții corespunzătoare”, aflăm chiar din caietul de sarcini.

Lucrările costă 24,3 milioane de lei, deși, în 2020, când a fost semnat contractul inițial, costul era de 20 de milioane de lei. Scumpirea materialelor de construcții a făcut ca valoarea să crească. Și nu numai atât. Fostul constructor nu a mai începu niciodată lucrările.

În vară, chiar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța la Timișoara demararea șantierului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Deși târzie, în sfârșit s-a primit aprobarea, după 6 – 7 luni, astfel încât undeva în jurul datei de 15 – 20 iunie se va preda amplasamentul și vor putea să înceapă lucrările. Mi-aș fi dorit să înceapă mult mai devreme, dar înțeleg și ritmul administrației din Timișoara, un ritm care e unul tâbăr și liber”, a declarant atunci Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

290102372 5707263825975105 1514408350096759469 n

Au mai fost și alte piedici în calea demarării șantierului. Cu contractul semnat, Primăria Timișoara a întârziat să elibereze autorizația de construire pe motiv că numele detalii arhitecturale trebuia revizuite și încadrate în stilul zonei.

Când va fi atribuit un nou contrat, lucrările vor viza fațada, peronul 1, care va fi pavat cu plăci de granit și cu plăci speciale denivelate pentru nevazători. Vor fi montate și panouri fotovoltaice pentru producerea de energie. În fața gării se va amenaja o piață și va fi reabilitat și subpasajul pietonal.

290315472 5707264085975079 4338894709083899194 n

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/