FOTO. Mii de bicicliști au participat la evenimentele derulate prin fondul RO Bike Valley

img 1123

26 de proiecte au fost finanțate în 2022 în cadrul programului RO Bike Valley, un fond de finanțare derulat de Fundația Comunitară Timișoara și Decathlon România care promovează mersul pe bicicletă, educația și inovația. Proiectele au ajuns în total la peste 7.000 de beneficiari de toate vârstele.

Copii și adulți, pasionați de biciclete din Timiș, Caraș-Severin și Arad au participat la evenimentele organizate prin programul RO Bike Valley, fiind încurajată educația rutieră, activitățile sportive și promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ.

img 6224 copy

Fondul RO Bike Valley a fost înființat la sfârșitul anului 2021, când au fost finanțate 3 organizații pentru promovarea ciclismului în zona de vest a țării. Tot atunci a fost lansat primul apel de proiecte, iar evenimentele și activitățile s-au desfășurat pe tot parcursul anului 2022. De la ture cu bicicletele prin sate, până la educație rutieră în școli, ateliere de biciclete, până la ateliere și concursuri creative sau la competiții sportive locale, naționale și internaționale, toate au primit sprijin financiar prin acest fond de finanțare. În total, în 2022, suma totală de finanțare s-a ridicat la aproximativ 380.000 de lei.

img 47654

Următorul eveniment sprijinit prin program este Lunca Timișului CX organizat de EcoStuff România ce va avea loc în perioada 12-13 noiembrie și pentru care înscrierile mai sunt deschise. Ediția din acest an este din nou una specială deoarece trei dintre curse sunt înscrise în calendarul internațional UCI, curse de categorie C1, dar și o etapă de Cupă a României la Ciclocross. Aceste curse sunt destinate în special sportivilor licențiați, dar și amatorilor.

p1400824

„Am fost plăcut surprinși să constatăm de la început un interes crescut pentru acest program în tot vestul țării. Numărul mare de activități, de proiecte depuse, dovedesc că atât în zonele urbane, dar și în zonele rurale, oamenii sunt interesați de mersul pe bicicletă, își doresc să îl promoveze, să facă educație rutieră și să încurajeze folosirea acestui mijloc de transport alternativ.”, a spus Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Evenimentele sub egida RO Bike Valley au numărat în 2022 peste 100 de activități, derulate în peste 50 de localități din 3 județe, implicând peste 7.000 de pasionați de biciclete. În perioada următoare, Fundația Comunitară Timișoara va anunța un nou apel de proiecte pentru fondul RO Bike Valley. Finanțările vor fi disponibile atât pentru organizații non-guvernamentale, cât și pentru școli și licee, dar și pentru grupuri de inițiativă cetățenești. Detalii despre acordarea granturilor și mecanismele de finanțare pot fi consultate aici și aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/