FOTO. „Mesaje din trecut, în prezent, pentru viitor”, la 102 ani de BUPT

colaj bupt
1000x100 (2) mbmr 1000x100

„Mesaje din trecut, în prezent, pentru viitor” este tema sub care s-a desfășurat, în 15 martie, aniversarea a 102 ani de la prima atestare documentară a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara.

Primul bibliotecar menţionat în Anuarele Şcolii, Eustaţiu Pandele, înregistra, în 15 martie 1921, prima carte intrată în patrimoniul bibliotecii: „Beton Arme. Abaques Pratiques pour l’Etablissement des Hourdis et des Poteaux”, o lucrare în limba franceză, apărută la Paris în 1920.

Cu ocazia aniversării, studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT au realizat o instalație care se întinde pe toate cele patru nivele ale bibliotecii, care duce cu gândul la continuitate, la legătura dintre trecut, prezent și viitor, dar și la paginile care așteaptă să fie scrise.

Momentul aniversar a fost fost completat cu un recital muzical susținut de Sebastian Covaci (la pian) și Alexandru Ticula (voce), aplaudați de toți cei prezenți.

102ani bupt (5)

Activitatea bibliotecii Școlii Politehnice a fost începută în clădirea şcolii primare de pe strada Telbisz, unde a activat până în anul 1947, când colecţiile acesteia au fost mutate în sediul de pe strada Piatra Craiului. După doar un an de la înființare, a urmat o perioadă de 16 ani în care, pe lângă bibliotecar, apare menţionat şi un custode de sală, ceea ce demonstrează creşterea numărului de publicaţii şi a numărului de cititori. Activitatea bibliotecii a continuat în toţi anii care s-au scurs, paralel cu activitatea „Şcolii”, ea fiind cea care a asigurat suportul material al pregătirii studenţilor şi al activităţii de cercetare.

Muzeul TM

Din noiembrie 2014, Biblioteca UPT are un nou sediu, pe strada Vasile Pârvan nr.2B, o clădire ultramodernă apreciată ca fiind cea mai modernă bibliotecă universitară din țară. Universitatea Politehnica Timișoara a marcat deschiderea oficială a Bibliotecii UPT printr-un eveniment simbolic de excepție: un lanț uman format din peste 1000 de studenți. De la vechea bibliotecă până la noua bibliotecă, studenții au transmis din mâna în mână ultimele 100 de cărți, transferul simbolizând tradiția și continuitatea acestei universități de prestigiu. Evenimentul s-a desfășurat în data de 12 noiembrie 2014, în cadrul Săptămânii Politehnicii, cu ocazia aniversării a 94 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a Școlii Politehnice. Au fost mutate peste 700.000 de volume din vechea clădire în biblioteca nouă, iar transportul acestor cărți a durat șase luni. Biblioteca aduce o serie de facilități printre care accesul direct la informație, prin consultarea, la raft, a colecțiilor, posibilitatea redactării documentelor în spațiul IT, săli de lectură, sală de videoconferință, serviciu de autoîmprumut și autorestituire, cu descărcare directă în program și acces wi-fi în întreaga clădire.

102ani bupt (6)

Pe lângă dotările ultramoderne (calculatoare, imprimante, scannere, săli de studiu grup, acces la internet WI-FI, imprimante 3D), Biblioteca asigură și momente de relaxare necesare în perioadele de studiu intensiv (șezlonguri, canapele, sală pentru tenis de masă). În plus, există și o sală de lectură cu 100 de locuri deschisă non-stop, un serviciu unicat la nivel național, care a fost folosită chiar și în zilele de Crăciun și Anul Nou.

Astăzi, Biblioteca UPT înseamnă circa 1.000.000 de volume, peste 10 km de documente la raft, 8400 mp pe 6 niveluri, peste 200 de bibliotecari angajați de-a lungul timpului, peste 25 de ani de acces liber la raft, peste 25 de ani de informatizare a activităților, 650 de locuri pentru lectură, 100 de locuri în sala de lectură cu program non-stop, peste 1000 de utilizatori, în medie, pe zi, peste 400.000 de accesări online în 2022, peste 200 de calculatoare, 4 multifuncționale și stație de autoîmprumut și autorestituire pentru utilizatori, sistem de securitate RFID pentru acces liber la raft, sistem integrat de bibliotecă Aleph, versiunea 522, peste 200 de evenimente organizate de-a lungul unui an.

102ani bupt (3) 102ani bupt (7)

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/