FOTO. Mărțișoare pentru toate buzunarele, vândute în Timișoara

martisoare (12)
stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

1 Martie este sărbătoarea populară care vestește sosirea primăverii, mărțișorul fiind considerat un talisman al prețuirii și bunăstării. Timișorenii au avut din ce alege în acest an, de la obișnuitul trifoi sau coșar până la exemplare pictate manual sau din argint.

Prețurile se situează între un leu și 150 de lei. Se pot cumpăra și flori sau brățări.

O tehnică aparte folosită este quillingul, devenit un hobby pentru persoanele de toate vârstele din întreaga lume. Este o tehnică ușor de învățat, iar materialele nu sunt foarte costisitoare.

„Aceste mărțișoare sunt realizate de mama mea. Fâșiile de hârtie sunt tăiate și răsucite pe un băț și în funcție de imaginație iese produsul final. Este o tehnică migăloasă și durează foarte mult. De aproape 10 ani vindem mărțișoare realizate în acest stil. Mărțișoarele noi încearcă să le imite pe cele lucrate manual”, a spus Nicolae, unul dintre comercianții de pe Calea Aradului, colț cu strada Liniștei.

„Și eu făceam în generală, la școală, mărțișoare în acest stil și am și vândut. E o muncă migăloasă, dar o făceam de plăcere pentru că mă relaxa. Mă bucur să văd că există oameni în ziua de astăzi care mai folosesc această metodă”, a spus Cristina, o studentă din Timișoara.

martisoare (5)

Între 26 februarie și 2 martie, pe străzile Timișoarei se vor putea vinde mărțișoare, felicitări și alte produse semnificative.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/