FOTO Luptători de la prima respirație! Crăciunul Prematurilor a reunit zeci de copii născuți prea devreme, la Timișoara

320508662 1127369814590408 3524403437555198897 n

Zeci de copii născuți prea devreme, însoțiți de părinți, au participat la Crăciunul Prematurilor, organizat la Timișoara în acest sfârșit de săptămână. Este un eveniment de suflet ajuns la ediția cu numărul 12, fiind inițiat de Secția de Neonatologie a Maternității Odobescu.

Un eveniment emoționant a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Timișoara. Este vorba de acțiunea „Crăciunul Prematurilor”, care a reunit peste 60 de copii care au venit pe lume prea devreme, însoțiți de părinți, dar și cadre medicale din Secția de Neonatologie a Maternității Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.

Evenimentul este organizat în fiecare an cu scopul de a fi celebrată viața copiilor născuți prematur, care au început o luptă pentru supraviețuire încă de la prima respirație.

320233775 1216763055603374 5530429534547494576 n

Printre aceștia se numără gemenii Paul și Mihai, în vârstă de 26 de ani, care cântăreau la naștere doar 1.100 grame.

Am stat șase luni cu mama în spital, la Maternitatea Odobescu, în incubatoare. Știm cum e să fii născut prematur doar din povești. Ni se pare foarte amuzant că atunci când uitam să respirăm, ne resuscitau și ne apăsau doar cu un deget, să nu ne rupă. În fiecare an suntem prezenți la Crăciunul Prematurilor, venim din empatie pentru toți copiii care au plecat de mici și au ajuns unde au ajuns, cu ajutorul medicilor și asistentelor de la Maternitatea Odobescu”, povestește Paul.

320204753 724610158996148 345746201007115514 n

De asemenea, Loredana Mateescu este mama unei fetițe de patru luni, Ivana Maria, care cântărea la naștere doar 600 de grame.

S-a oprit din creștere, nu se mai alimenta cum trebuie și atunci a rămas în urmă cu greutatea. A fost în incubator, a trecut prin multe, prin icter, prin cinci transfuzii de sânge pentru anemie, dar este o luptătoare, ne-a arătat că viața bate filmul. Este minunea noastră”, spune Loredana.

Acești copii au reușit să supraviețuiască mulțumită implicării cadrelor medicale de la Maternitatea Odobescu.

Îmi pare bine să vă văd, aveți copii frumoși și sunt cei mai norocoși și mai deosebiți copii, pentru că sunt luptători. Sunt mai puternici decât credem noi, dovadă că sunt alături de noi zilele astea. Acum trei ani, cu ajutorul celor de la Asociația Bărbaților Creștini, am renovat secția nouă de prematuri. Acum, visul nostru este o nouă maternitate”, a afirmat medicul Gabriela Olariu, șeful Secției de Neonatologie a Maternității Odobescu.

Este a 12-a ediție a Crăciunului copiilor născuți prematur. Ei nu mai țin minte nimic, nu mai țin minte și că au uitat să respire, nu mai țin minte toate greutățile prin care au trecut. De aceea fiți cu inimă, fiți încrezători că toate eforturile dvs, ale cadrelor medicale care au fost alături de ei, nu rămân în zadar, vor fi răsplătite și nu vor rămâne cu traume copilașii aceștia, pentru că nu mai țin minte mare lucru. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i țină sănătoși, să-i crească înțelepți”, a spus Alin Pădureanu, din partea Asociației Bărbaților Creștini, care s-a implicat în organizarea evenimentului „Crăciunul Prematurilor.

La finalul acțiunii, la copii a venit Moș Crăciun, astfel că micuții au primit daruri, după ce au spus poezii sau colinde.

319886457 5373284762778099 6485479805038117087 n

În fiecare an, aproximativ 200 de copii din zona de vest a țării vin pe lume prematur, dintre care mai mult de jumătate ajung la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara.

Pe măsură ce anii au trecut, am început să avem aparatură, dar nu suficientă. Acum 27 ani, prematuritatea avea un procent de 6%, iar în prezent suntem la 18% prematuritate extremă în România. Ca vârstă de gestație, erau ceva mai mari la vremea respectivă, între 30 și 32 săptămâni, adică cântăreau de la un kilogram în sus. Astăzi, salvăm de la 24 de săptămâni în sus și greutate de 500 de grame. Problema noastră majoră este lipsa unei maternități care să corespundă anilor 2023”, a explicat medicul Mihaela Țunescu.

În acest an, cel mai mic copil prematur salvat la Maternitatea Odobescu a cântărit doar 470 grame.

320566304 846683703319619 8541192556771218298 n

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/