Drum ca-n palmă între comunele din sudul Timișoarei și DN 6

bazos 1

Șoferii au o nouă legătură rutieră între DN6 și comunele din sudul Timișoarei. CJ Timiș a finalizat lucrările la drumul dintre Bazoș și Bazoșu Nou care face o mai bună legătură cu orașul Recaș.

„Înainte să preluăm drumul, acesta a fost unul comunal, de pământ, aproape impracticabil. Am turnat asfalt pe o distanță de 6 km, iar pentru a oferi un traseu viabil am amenajat și trecerea la nivel cu calea ferată din proximitatea Recașului.”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Drumul este deschis circulației, asfaltat și marcat, singurele demersuri rămase de făcut fiind relocarea unor rețele electrice.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Noua legătură are o importanță și mai mare dacă o privim într-un context mai larg, alături de o altă investiție majoră a consiliului județean, de modernizare a drumul dintre Urseni și Giroc. Vom crea astfel o legătură alternativă între cea mai mare comună ca populație din județ și orașul Recaș. Gândim toate investițiile integrat, pentru a maximiza beneficiile pentru cetățeni.”, a mai precizat Alin Nica.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/