FOTO. La pas prin Reșița de altădată! Cetatea de foc, în alb și negru

(Re)Descoperă Reșița! Poduri grandioase prin toată Europa de Est, mașini blindate, găzduirea misiunilor militare franceze în anul în care s-a făcut România Mare și atenția specială acordată orașului prin vizite din partea oficialităților de la București sunt doar câteva dintre motivele pentru care municipiul Reșița se poate mândri cu istoria sa.

Recent s-au aniversat 250 de ani de când primele furnale au fost încălzite de flăcări la Reșița. Evenimentele culturale dedicate municipiului din acest an au făcut cinste ocaziei, dar, acum 50 de ani, uzinele au schimbat prefixul. În 1971 au fost imprimate o serie de două volume dedicate Reșiței. Primul conținea istoria localității, evident interpretată prin spectru socialist, în timp ce al doilea conținea o serie de imagini. Express de Banat a pornit pe urma imaginilor din urmă cu 50 de ani. Iată rezultatul:

Tot acum 50 de ani au apărut o serie de fotografii emblematice în albumul dedicat celor două centenare de foc nestins. La acea vreme, oamenii își dădeau rendez-vous la Universal în orașul vechi, nu la „Universalul Vechi”. Consiliul Județean se construia cu schele, nu cu elicoptere și Hotelul Semenic era în construcție, nu în degradare. Școlile profesionale erau pline de tineri dornici să învețe o meserie și să se mute la Reșița. Orașul din Banat, care a pornit de la 20 de familii și în care speranța de viață era de maximum 60 de ani, a devenit o legendă în producția de oțel. Podul Regele Carol I de la Cernavodă poartă amprenta tehnicienilor din Reșița, la fel și cel peste Criș din Oradea și cel peste Sava la Belgrad. La începutul secolului XX, Reșița arăta ca un cartier al Londrei în perioada revoluției industriale. Mai mult de atât, orașul s-a arătat deschis celor care doreau să vină să învețe o meserie, să trăiască la apartament, să-și întemeieze o familie și să devină reșițeni atât prin buletin, cât și prin spirit. Să ne amintim de cuvintele lui Jacqueline Kennedy: „Nu lăsați să fie uitat că aici a fost un loc pentru un scurt și luminos moment, cunoscut drept Camelot”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/