FOTO Investiție de 13 milioane de euro într-un campus școlar modern, la Timișoara

campus4

Primăria Timișoara construiește primul campus școlar nou din ultimii 30 de ani. Investiția, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro, este realizată pentru Liceul „Nikolaus Lenau”. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că elevii vor putea învăța în noul campus din anul școlar următor.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a realizat, miercuri, o vizită pe șantierul viitorului campus al Liceului „Nikolaus Lenau”. Este vorba de primul campus școlar nou din ultimii 30 de ani care se construiește în orașul de pe Bega. Lațcău spune că imobilul are structura aproape finalizată, iar anul viitor sunt șanse ca elevii să învețe în noua clădire.

Campusul va fi unul modern, cu patru nivele, și va găzdui toți elevii înscriși la Liceul Lenau. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, șantierul a fost sistat pe o perioadă de un an și jumătate, până au fost finalizate descărcările arheologice. Astfel, în acest moment, primăria este în discuții cu proiectantul general, care va veni cu două propuneri de punere în valoare a patrimoniului istoric, astfel încât să fie stabilită soluția finală privind vestigiile arheologice.

Stadiul fizic al lucrărilor de ridicare a noului campus este de 40% și, în acest an, se lucrează la structură, pentru a o finaliza, iar apoi la finisajele exterioare.

campus1

Acest campus școlar este una din investițiile majore ale orașului Timișoara și se află într-o zonă care va vedea schimbări majore în următorii ani. Din această vară, vom începe un șantier pentru a lega strada Popa Șapcă de Calea Alexandru Ioan Cuza, avem în lucru un Plan Urbanistic Zonal care să permită construirea unei parcări de mari dimensiuni, multi-etajate. De asemenea, Universitatea de Vest are un șantier în zonă și, tot aici, va fi realizată și o haltă pentru viitoarea rețea metropolitană de trenuri, pe unde va trece un culoar pietonal care să lege Iulius Town de cartierul Cetate”, a declarat Ruben Lațcău.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Noul campus a fost gândit cu 48 de săli de clasă, laboratoare de fizică, biologie, chimie și informatică, sală de sport, bibliotecă în limba germană și bibliotecă digitală, cu un cabinet medical și multe alte spații administrative. Clădirea, compusă din patru corpuri, va avea patru etaje și un demisol, iar între corpuri va exista o curte interioară. Amplasamentul șantierului este în locația fostului Bastion Carol.

Investiţia se ridică la 65 de milioane de lei, cu TVA inclus.

campus5

campus3

campus2

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/