FOTO Încă șapte masculi de zimbru au ajuns în Banatul Montan din patru rezervații din Germania

casinoherculane by sungarden

Măgura Zimbrilor, din Banatul Montan, numără mai multe exemplare. În premieră europeană, a avut loc prima relocare doar cu masculi de zimbru. În total, șapte exemplare au sosit din Germania la Armeniș, după perioada de acomodare urmând a păși în libertate.

Transportul celor șapte masculi de zimbru a avut loc în data de 30 mai, fiind prima relocare de acest fel din Europa. Zimbri au fost aduși din patru rezervații din Germania, în cadrul proiectului LIFE RE-Bison, derulat de WWF România și Rewilding Europe.

publicitate online in ziar Express de Banat

Zimbrii au petrecut împreună șase luni în rezervația Donaumoos din Germania pentru a se cunoaște și a facilita procesul de adaptare odată ajunși în mediul necunoscut al Munților Țarcu.

După 6 ani de proiect putem spune că am avut parte de multe premiere, de la faptul că am avut peste 25 de pui născuți în libertate, la datele GPS care ne indică faptul că un zimbru a ajuns la peste 2000 de metri altitudine în Munții Țarcu, iar acum am reușit să avem un transport unicat, format doar din masculi. Proiectul este unul de pionierat, iar asta ajută întreaga comunitate științifică din Europa să înțeleagă mai bine specia și să avem rezultate bune în conservarea ei”, a afirmat Marina Drugă, manager proiect LIFE RE-Bison, WWF-România.

După perioada de carantinare, masculii nou-veniți vor păși în liberate unde, mulțumită ultimelor două transporturi din acest an, acum există o populație de 100 de zimbri, cea mai numeroasă din România.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Acești masculi sunt încă tineri, dar la maturitate pot depăși 800 kg, în timp ce femela de zimbru poate atinge peste 600 kg. Masculii de zimbru sunt solitari și majoritatea timpului o petrec departe de grupul de female cu pui, dar revin în perioada de împerechere și peste iarnă”, a informat Rewilding Europe.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/