FOTO. În sfârșit, Timișoara va avea skatepark, cu ajutorul comunității

7 skatepark

Anul viitor, iubitorii de adrenalină au șanse să se distreze într-un skatepark pe care Primăria Timișoara vrea să-l realizeze în centrul orașului. Comunitatea de skateri s-a mobilizat și a întocmit studiul de fezabilitate.

Skatepark-ul din Parcul Central, un proiect despre care se vorbește de ani întregi, ar putea fi, totuși, amenajat în viitorul apropiat de către Primăria Timișoara. Asta după ce comunitatea de skateri din oraș s-a mobilizat și a întocmit studiul de fezabilitate necesar realizării acestei investiții.

Skatepark-ul ar urma să fie amenajat chiar în locul în care, la începutul anilor ‘90, sute de skateri și rolleri se întâlneau în fiecare sfârșit de săptămână.

9 skatepark

Am spus din start că trebuie să avem un skatepark în Timişoara. Dar, în același timp, am vrut foarte mult să evităm greşelile trecutului. Asta înseamnă să nu lăsăm comunitatea de skateri fără suport, așa cum a fost în anii ‘90, dar nici să preluăm noi în totalitate acest proiect, fără implicarea comunității locale. Altfel, ar fi existat riscul să nu răspundem așteptărilor foarte mari. De aceea mă bucur că o echipa condusă de Radu Radoslav de la firma Subcontrol, magazinul U-Man şi alții au dezvoltat un concept serios. Conceptul nu vorbeşte doar de infrastructură şi câteva rampe din beton, ci de activarea unei comunităţi în Parcul Central. Au dezvoltat un concept împreună cu comunitatea de skateri şi bikeri din oraş. Acum conceptul este într-o fază în care poate fi prezentat public. Proiectul ne va fi donat, iar primăria își asumă scoaterea lui la licitație și execuția noului skatepark. Eu am mare încredere ca în momentul în care avem studiul de fezabilitate aprobat, putem să-l introducem în buget la următoarea rectificare. Cred că e realist ca anul viitor să putem finaliza acest skatepark. E cu mult prea multă întârziere, dar mă bucur că acum, comunitatea, nişte firme serioase, dar şi administraţia s-au unit pentru acest concept frumos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

6 skatepark

Arhitectul Radu Radoslav, lider de proiect, a subliniat că a ajuns la conceptul prezentat public în urma unor dezbateri cu comunitatea locală de skateri, rolleri și bikeri. Pe lângă două zone destinate skaterilor, skateparkul mai include și un perete de escaladă, care se poate dubla ca scenă, are zone destinate grafferilor, dar și un pump track pentru bicicliști.

Dacă administraţia publică ne cere ajutorul atunci noi răspundem şi încercăm să ajutăm. Pentru că asta face o comunitate locală, încearcă să rezolve lucruri cu administrația locală. Proiectul e pro bono. Am încercat să adunăm mai mulţi proiectanţi şi care au interes, poate s-au dat pe vremuri pe role sau pe skateuri sau biciclete. Poate nu pentru ei, ci poate generaţia viitoare”, a explicat Radu Radoslav.

Conceptul va fi dezbătut public pentru a doua oară împreună cu comunitatea de skateri din Timișoara săptămâna viitoare, marți, 30 mai, de la ora 18.00, la magazinul U-man.

fritzskate1

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

fritzskate3

fritzskate2

1 skatepark

3 skatepark

2 skatepark

5 skatepark

8 skatepark

4 skatepark

10 skatepark

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/