Deși sezonul rece ar trebui să fie o gură de oxigen pentru operatorii de turism de pe Muntele Semenic, în pădurea care leagă Prislop de versant se taie de zor. Turiștii care vor să meargă la schi sau să își petreacă sărbătorile la înălțime găsesc doar copaci trântiți la pământ. Asta, deși zona este amplasată într-un parc național.
Agitație mare la acest sfârșit de săptămână în pădurile județului din zona Semenic! Mașini suspecte cu numere de Bulgaria cărau într-o veselie copacii tăiați din Parcul Național. Cititorii Express de Banat au fotografiat tot ceea ce au găsit și au trimis pozele pe adresa redacției, în speranța că autoritățile se vor sesiza. Au anunțat și Radarul Pădurilor, dar și ONG-urile de mediu să ia măsuri.
Istoria se repetă în zonă, după ce în urmă cu câțiva ani de zile s-au ras circa 20 de hectare și peisajul lăsat în urmă a fost unul extrem de sumbru. Zona din care se taie acum este una de conservare durabilă, unde legea permite exploatările, însă din sutele de hectare pe care județul Caraș-Severin le are, tăierile se îndreaptă exact spre zonele cu potențial turistic. Deciziile de doborâre a arborilor în drumul vizitatorilor spre Semenic nu fac altceva decât să rupă din entuziasmul iubitorilor de natură și de munte. Administrația parcului pare să nu gândească însă în același ton cu oamenii.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661878267031″]
Mașini încărcate cu lemne au fost identificate și în zona Văliug, nu doar pe sectorul Prislop-Semenic, unde însemnele cu „Parchet în exploatare” sunt mai sumbre ca niciodată în prag de sărbători.
Toate aceste lucruri sunt posibile din cauza lipsei unui plan de management, care de ani de zile stă prin sertarele Romsilva și se amână la nesfârșit aprobarea lui din cauza neînțelegerilor în împărțirea suprafețelor. Pe zone, parcurile naționale arată așa:
Jocul Romsilva este să amâne aprobarea planurilor de management în așa fel încât să nu existe reguli prea multe, iar zonarea care se face în cadrul parcului să aibă o suprafață cât mai mare de conservare durabilă, astfel încât să se poată exploata zona verde. Procentele la împărțirea parcurilor sunt mai tot timpul în analiză și generează discuții aprinse pentru că acestea vor dicta, practic, legea exploatărilor în parcurile naționale. Din cauză că nu există așa ceva în momentul de față, sunt posibile episoade precum cele sesizate de cititorii Express de Banat.
Rămâne de văzut cum se vor mobiliza autoritățile responsabile în domeniu și când vor lua decizia corectă să aprobe aceste planuri. Până atunci, liber la tăiat … Spre disperarea turiștilor, a ONG-urilor de mediu și a iubitorilor de natură!