FOTO Fritz: Anul acesta terminăm lucrările pe Calea Bogdăneștilor

linie1

Dominic Fritz anunță că în acest an se va termina șantierul de pe Calea Bogdăneștilor. Potrivit primarului Timișoarei, s-a început montarea liniei de tramvai, iar odată cu ea, constructorul va finaliza, tronson cu tronson, întreg bulevardul.

Dominic Fritz anunță că avansează lucrările pe Calea Bogdăneștilor. Astfel, aflăm de la edilul-șef că s-a început montarea liniei de tramvai, iar anul acesta șantierul va fi închis.

Am început să montăm linia de tramvai pe Calea Bogdăneștilor. Anul acesta terminăm și acest șantier. Montarea se va face venind dinspre Cetății, și odată cu linia, constructorul va finaliza, tronson cu tronson, întreg bulevardul: trotuarele, carosabilul, pista pentru biciclete. Chiar dacă șantierul de pe Bogdăneștilor nu a avut aceeași evoluție constantă ca cel de pe Cetății, și aici două treimi din lucrările sunt finalizate”, a afirmat Dominic Fritz.

linie5

Mai exact, pe Calea Bogdăneștilor s-au realizat: aproape 3,5 kilometri de rețea de telecomunicații subterană, în care operatorii de telecomunicații vor începe să-și treacă cablurile aeriene; peste 3 kilometri de canalizație pentru rețeaua electrică pentru rezidenți și iluminat public; peste un kilometru de cabluri doar pentru aprovizionarea cu electricitate a stațiilor de tramvai; peste 4,5 kilometri de conducte de apă înlocuite; peste 3,5 kilometri de conducte de canalizare înlocuite; peste 3 kilometri de conducte de gaz înlocuite; un segment de 390 metri de rețea de termoficare înlocuit; peste 100 de stâlpi de iluminat public stradal, cu consum redus.

Le mulțumesc celor care locuiesc în zonă și celor care tranzitează pentru înțelegere și răbdare. Este o lucrare care va schimba modul în care arată zona și modul în care vom circula pe aici. Înlocuirea rețelelor subterane, dar și pregătirea canalizației pentru a duce cablurile de telecomunicații în subteran au fost etape absolut necesare”, a detaliat primarul Timișoarei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

linie6

linie4

linie3

linie2

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/