În sfârșit, lucrările de reabilitare a clădirii Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara au fost finalizate. Mai mult, reprezentanții primăriei au montat pe fațadă plăcuțele cu numele celor doi câștigători ai premiului Nobel care au învățat la școala timișoreană.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunță că lucrările de reabilitare a clădirii Liceului „Nikolaus Lenau”, aflată în centrul orașului, sunt finalizate, după zece ani de șantier. Potrivit edilului-șef, școala este modernizată și în exterior, și în interior.
Mai mult, pe fațadă au fost montate plăcuțele cu numele celor doi câștigători ai premiului Nobel, care în anii 70 au învățat la Liceul „Nikolaus Lenau”, Este vorba de Herta Muller și Stefan Walter Hell.
„Continuăm investițiile în infrastructura școlară de la Lenau: viitorul campus școlar din zona Oituz, o investiție de 65 de milioane de lei, unde cinci corpuri de clădire vor găzdui școala gimnazială cu clase pregătitoare și clasele I-IV cu predare în limba germană. Săptămâna trecută am semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a clădirii fostului Liceu Ion Mincu, care este acum folosită de elevii de gimnaziu ai Liceului Nikolaus Lenau”, a afirmat Dominic Fritz.
În acest moment, la Liceul „Nikolaus Lenau” sunt 55 de clase de elevi, din ciclul primar, gimnazial și liceal.