FOTO: Elevii reșițeni învață să fie voluntari!

Săptămâna Națională a Voluntariatului a fost celebrată și de elevii reșițeni. Cu voie bună și poftă de muncă micuții de la Școala Gimnazială Nr.2 din municipiu au lăsat caietele și stilourile pentru greble și lopeți.

Învățăceii au încercat să demonstreze prin acțiuni practice ceea ce presupune activitatea de voluntar. În spiritul acestei idei și a muncii de voluntariat, cei mici au curățat și amenajat grădina din fața școlii. Fiecare a pus umărul la treabă și a curățat crengile, a smuls buruienile și a adunat toate gunoaiele atât din grădina din fața școlii, cât și din curtea interioră și parcul din apropiere.

După ce munca celor mici a fost finalizată, în locul peisajului dezorganizat, spațiul din fața școlii s-a transformat într-o grădină curată cu răsaduri de flori, cumpărate tot de cei mici, cu ajutor din partea părinților.

Micuții din clasa a III-a C și a IV-a A, sub coordonarea cadrelor didactice Camelia Bălănescu și Eufemia Jurca, s-au implicat cu spor în toate activitățile desfășurate și au înțeles frumusețea și mulțumirea care vin odată cu munca de voluntar.

Săptămâna asta este Săptămâna Voluntariatului și ne-am gândit să facem ceva pentru școala noastră, să îi primim pe oaspeți cu frumusețe și curățenie, pentru că mâine este Simpozionul Școlii și ne bucurăm să fim voluntari pentru școala noastră”, a explicat Patricia Florea, elevă în clasa a IV-a.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644282698328″]

Faptul că săptămâna asta este Săptămâna Voluntariatului ne-am gândit să facem ceva frumos pentru școala noastră și ne-am gândit să amenajăm grădina de flori. A fost frumos, am învățat cum să amenajăm, să săpăm și ce înseamnă munca de voluntar”, a explicat și Cristiana Bercea, una dintre micuțele voluntare.

Chiar dacă munca de voluntariat înseamnă a da o mână de ajutor fără a aștepta o recompensă, micuții de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Reșița au primit în schimbul muncii lor o porție bună de distracție. „A fi voluntar înseamnă să ajuți oamenii fără să primești ceva în schimb. Astăzi am învățat cum să plantez, cum să scot rădăcinile și cum să amenajăm o grădină, dar ne-am și distrat”, a menționat Adelin Rusu.

Activitățile elevilor au început încă de miercuri, atunci când elevii clasei a V-a, coordonați de Adriana Boru, au dat startul la curățenie. La activități au participat și elevi ai claselor I A, I B, IV B, PB I și II B, sub îndrumarea dascălilor Mariana Brebenariu, Maria Ciontu, Mărioara Popescu, Robertha Oprea și Mihaela Mregea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/