Aproape 30 de copii de la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș au fost prezenți astăzi la Palatul Parlamentului, acolo unde s-au întâlnit cu concitadinii lor.
„Astăzi am avut bucuria de a fi gazdă la Palatul Parlamentului pentru 27 de elevi de la Colegiul Național «Traian Doda» Caransebeș. Copiii sunt viitorul nostru și este bine să aibă, deja, noțiuni legate de procesul democratic. Le urez succes în activitatea lor școlară și îmi doresc ca în viitor să îi văd lucrând în Parlamentul României.”, transmite deputatul Dumitru Rujan, cel care i-a întâmpinat pe copii împreună cu senatorul Marcel Vela.
Școlarii de clasa a III-a s-au arătat curioși atât de activitatea parlamentară, cât și de instituție, fiind încântați de turul pe care l-au făcut alături de cei doi parlamentari caransebeșeni.