„Intenționez să candidez pentru un nou mandat”

alin nica 2
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberalul Alin Nica a confirmat că va candida pentru a obține al doilea mandat în fruntea administrației județene, la alegerile de anul viitor. 

„Da, intenționez să candidez pentru un nou mandat la consiliul județean și să menținem parcursul acesta început în 2020, de schimbare în bine a județului Timiș, iar lucrurile se văd din proiectele deja finalizate. (…) Avem toate perspectivele să performăm la cel mai înalt nivel.”, a spus Alin Nica.

Declarația a venit după ce administrația județeană a fost recompensată de Consiliul Europei cu eticheta europeană pentru excelență. Distincția este acordată acelor administrații publice locale care îndeplinesc cele 12 principii ale bunei guvernări democratice.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Pe de altă parte, Nica a mai spus că nu are nicio problemă de integritate, după ce, la începutul anului, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă ÎCCJ în cazul său, acuzându-l de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii.

„Am primit raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate în care mi se spune negru pe alb că nu sunt nici în conflict de interese. Oricum, în incompatibilitate nu s-a pus în discuție să fiu. (…) Singurul lucru pe care ei l-au făcut a fost să-și decline competența legat de anumite spețe pe care le-au transmis către Parchet spre verificare. Dar vă spun că, uitându-mă pe rapoarte, raportarea trimestrială pe care, conform legii, Parchetul trebuie să o facă către către Consiliul Național de Integritate și către ANI în ceea ce privește soluționarea cauzelor trimise de către ANI, 83% dintre sesizările ANI nu se confirmă, așa că rămâne de verificat. O plângere penală poate să facă oricine. (…) Oricum, îmi asum finanțarea bisericii că este legală și mi se pare o prostie să spui că ai favorizat o persoană juridică în cazul acesta, dând bani conform legii pentru construirea unei biserici. (n.r, legat de cursuri) V-am spus că a fost o eroare de copy-paste din declarația din anul precedent. Nu e nicio faptă penală acolo.”, a precizat Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/