O cărăşeancă a ajuns în spital după ce a fost agresată brutal, în plină stradă, de către doi indivizi. Aceştia au fost identificaţi şi reţinuţi de către oamenii legii.
UPDATE, ora 19.00
Casian Ioan Maroşan şi Ciprian Marius Pancu au primit mandate de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au acţionat cu promptitudine şi au pus mâna pe suspecţii tâlhăriei comise în urmă cu două zile în municipiul Reşiţa. Mai exact, i-au prins pe cei doi infractori care au lovit o femeie cu parul în cap pentru a-i fura banii pe care îi scosese de la un bancomat. „Poliţiştii cărăşeni au fost sesizaţi în seara zilei de 19 octombrie 2013, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că la intersecţia Bulevardului Republicii cu Aleea Trei Ape persoane necunoscute au agresat o femeie în vârstă de 53 de ani şi i-au sustras geanta în care se aflau aproximativ 300 de lei, un telefon mobil şi documente. Investigaţiile amănunţite desfăşurate de poliţişti au condus la identificarea suspecţilor, aceştia fiind P. MARIUS, în vârstă de 29 ani, şi M. IOAN, în vârstă de 43 ani, ambii din Reşiţa”, a precizat agent Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.
După ce au fost reţinuţi pentru 24 de ore, tâlharii vor fi prezentaţi astăzi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, ulterior fiind transferată la spitalul din Timişoara. „Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fiind recuperat şi 90% din prejudiciu”, a adăugat Ancuţa Cărbunaru.