FOTO. Curtea Universității de Vest a fost transformată într-o veritabilă grădină urbană. Cursurile se vor putea ține printre fructe și legume

Studenții și dascălii Universității de Vest au plantat, joi, fructe și legume în noua grădină urbană a universității, amenajată lângă Facultatea de Sport. În noul spațiu verde, studenții vor putea participa la cursuri în aer liber, iar spațiul a fost gândit astfel încât să integreze și culturi de hrană slow-food. 

Ideea unei grădini urbane a apărut de la… o fotografie din 1970 care arăta că nu existau garduri între Universitatea de Vest și Politehnică, așa cum e acum. Specialiștii au vrut să deschidă spațiul, convinși că universitatea trebuie să fie o entitate deschisă pentru public. La proiect au participat peisagiști, arhitecți, un meșter – împletitor de nuiele – și un sculptor.

„Am propus o grădină, pentru că natura adună oameni. Am ales să facem această intervenție, iar în perspectivă dorim să eliminăm gardul de aici. Am plantat un gard vegetal din pomi fructiferi care va fi și roditor, pentru că noi considerăm că peisajul este și comestibil, nu doar estetic, de recreere și am plantat pomii care vor deveni limita mai prietenoasă cu grădina noastră.”, a explicat peisagistul Alexandru Ciobotă.

Structura vegetală a grădinii este complexă. Pentru că Timișoara a fost o zonă mlăștinoasă, în grădina urbană au fost plantată și răchita roșie.

„Pe lângă faptul că intră în compoziția vegetală a grădinii noastre, primăvara se taie și vom face workshop cu meșterul Dinu Perva, pe împletituri, ca să învățăm să refolosim materialele din natură. Structura vegetală a grădinii e destul de complexă. Avem vegetație ornamentală, avem un alt tip de amestec care înflorește, este superb și care pus în proximitatea roșiilor, a arbuștilor fructiferi, alungă anumiți dăunători și participă în echilibrarea ecosistemului și protejarea speciilor în care noi avem interes.”, a mai spus Alexandru Ciobotă.

Dincolo de straturile vegetale, a fost amenajat un amfiteatru cu o zonă de proiecție video și o zonă de relaxare, cu pereți vegetali. Un alt pavilion valorifică speciile de arbori existente, iar acolo au fost montate hamace.

Studenții, mai multe cadre didactice și angajați ai UVT au plantat, joi, primele căpșuni, roșii, condimente și diverse flori.

„Oricine dorește să treacă pragul acestei grădini e mai mult decât binevenit. Vrem să arătăm că universitatea e deschisă pentru comunitate. Pentru început, am plantat aceste legume și fructe cum ați văzut, dar intenția este ca din toamnă, spațiile acestea să fie licitate pe grupe de studenți, care să își asume creșterea plantelor și să se bucure de rezultate. Colegii care vor îngriji vor putea să și recolteze după aceea. Amfiteatrul și spațiul de conferințe sunt deschise, sperăm din toamnă, pentru activitățile de predare, iar pentru toate activitățile care țin de UVT în comunitate, să încercăm să petrecem activitățile din mediul socio-economic în aceste spații exterioare.”, a spus Alexandra Petcu, coordonatorul UVT Green Week 2021.

Prezent la eveniment, rectorul UVT a ajutat la plantarea a doi brazi în noua grădină.

„Ideea a venit din zona preocupărilor noastre pentru economia verde, proiectele viitorului, de la digitalizarea unor procese, până la verdele real, palpabil din clorofila plantelor, că vorbim despre flori, arbori, alte plante din grădina noastră urbană. Reprezintă ozonul, viața, dincolo de barierele betonului și a construcțiilor pentru că grădinile urbane sunt o proiecție pentru viitor. Și joburile viitorului vor fi ele în această zonă, economiile producătoare de poluare sunt pe cale de dispariție făcând loc noilor economii și joburi spre protecția planetei, spre economia verde, acolo unde ciclurile de viață ale unor produse se finalizează, materialele din care sunt construite pot fi reciclate și pot da viață și unor alte produse.”, a declarat Marilen Pirtea.

UVT organizează până în 4 iunie programul „UVT Green Week 2021: Economia Circulară în context european”. UVT desfășoară acest program în calitate de partener oficial în cadrul evenimentului organizat de Uniunea Europeană: „EU GREEN WEEK 2021”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/