Condițiile din spital, subiect de dispută!

Deşi este extrem de important pentru cetăţeni, capitolul sănătate lasă de dorit în Caraş-Severin fie că e vorba de actul medical, fie de condiţiile din spitale. Aceasta este părerea categorică a oamenilor care nu contenesc să aducă acuze la adresa autorităţilor.

Spitalul Județean din Reșița este dotat cu aparatură de milioane de euro, însă chiar și așa pacienții și vizitatorii găsesc minusuri de care să se lege. Unitatea ,,a intrat” în gura oamenilor mai ceva ca în gura lupului. Cei mai mulți dintre pacienţii internaţi în staționarele din oraș susţin că unitatea are nevoie de tehnici de curăţare mai moderne şi mai performante pentru întreţinerea în stare bună a saloanelor şi a toaletelor, în mod special. Un alt aspect care a stârnit o serie de discuţii în rândul oamenilor este nevoia de un personal mai bine calificat din punct de vedere profesional.

,,Dacă se poate înnoi în fiecare secţie din spitalul judeţean aparatura medicală, avem pretenţii şi la o curăţenie pe măsură, pentru că aceasta reprezintă nu doar o provocare estetică, ci în primul rând o problemă de sănătate şi prelungire a vieţii”, a declarat revoltată o femeie din Reşiţa.

  spital1 spital2

Ce spun cei din conducere

Mai marii spitalului judeţean sunt de părere că tot ceea ce trebuie să se facă pentru a fi curăţenie este cât mai multă voinţă pentru întreţinerea ei. ,,Întotdeauna s-a pus problema întreţinerii curăţeniei şi frecvenţa acesteia. Avem personal care se implică în fiecare dimineaţă, la prânz şi seara pentru a menţine curăţenia, însă este nevoie şi de voinţă atât din partea pacienţilor, cât şi a vizitatorilor. Avem câte doi angajaţi, dar consider că trebuie să fie şi responsabilitate pentru ca totul să fie în ordine”, a explicat Dumitru Secăşan, directorul unităţii spitaliceşti, pentru a lămuri nemulţumirile oamenilor.

Mai mult decât atât, pe lângă aparatura medicală de înaltă perfomanţă, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa au fost înnoite şi alte echipamente. ,,În această toamnă au fost aduse şi schimbate aproximativ 500 de lenjerii de pat noi, 100 de blocuri operatorii, precum şi alte necesităţi. Pot să spun că există o extrapolare. Curăţenia se face, dar nu se poate face din jumătate în jumătate de oră, aşa cum îşi doresc cetăţenii”, a adăugat managerul spitalului reşiţean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/