FOTO Clădire din zona de protecție istorică a Timișoarei, mutilată. Fritz a făcut plângere penală

1265bce4 7556 45aa 828d 6a51169ea633

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a luat decizia de a face o plângere penală pe numele proprietarului unei clădiri aflată în zona de protecție istorică, după ce imobilul a fost mutilat. „Toleranța acestei administrații față de acești proprietari este zero”, a precizat edilul-șef.

Dominic Fritz este revoltat de o situație pe care a întâlnit-o în zona Elisabetin. Și anume, o clădire aflată în zona de protecție istorică a fost mutilată de către proprietar. Așadar, primarul Timișoarei a luat decizia de a face o plângere penală, pe motiv că au fost executate alte lucrări decât cele prevăzute în proiectul autorizat de Direcția de Urbanism și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Prea multe clădiri istorice sau din zonele de protecție istorică din Timișoara au fost mutilate de-a lungul timpului de intervenții neautorizate, iar autoritățile din acele vremuri au închis ochii. Toleranța acestei administrații față de acești proprietari este zero. Am semnat azi o plângere penală pentru nerespectarea proiectului autorizat și mă aștept ca procurorii să ceară pedeapsa maximă prevăzută în aceste cazuri”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

07894ba1 5caa 4e90 898a 3cf0b5e89c5d

Concret, este vorba despre o clădire situat pe str. Wilhelm Muhle, din zona Elisabetin, unde proprietarii au început lucrările la mijlocul lunii mai. În urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii Biroului Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Timișoara, au fost constatate diferențe majore față de proiectul autorizat.

Și anume: gard diferit față de cel original, autorizat prin proiect și care ar fi trebuit să rămână neschimbat, conform vizei Direcției Județene pentru Cultură Timiș; închiderea parțială a terasei de pe fațada posterioară; goluri pe fațade diferite ca formă, număr și amplasament; scara de pe fațada posterioară are un gabarit diferit față de proiectul autorizat; crearea unui acces către demisol și scări pe fațada lateral stânga a imobilului; ornamente metalice la acoperiș și elemente de tinichigerie diferite față de proiectul autorizat, fiind afectat aspectul arhitectural.

dacus 05 iulie 2024

De asemenea, Primăria Timișoara a propus oprirea lucrărilor pe perioada cercetărilor penale. Potrivit legislației, nerespectarea proiectului autorizat constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare între trei luni și un an sau amendă.

De la începutul anului și până în prezent, Primăria Timișoara a depus șase plângeri penale pentru lucrări efectuate fără respectarea proiectelor autorizate.

71224b4d 6dae 497f aedb 30cfba7894aa

0ee906cf d89b 4aa3 bacb 6f153eadd336

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/