FOTO. Circulație îngreunată pe drumul Timișoara-Șag, în urma unui accident. Trei victime implicate, între care un minor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un copil de 3 ani și alți doi adulți au fost răniți, marți dimineață, în urma unui accident care a avut loc pe DN 59 Timișoara-Șag. 

Două mașini au fost implicate în accidentul care s-a petrecut la intersecția cu drumul județean spre Foeni.

„Un bărbat în vârstă de 44 de ani a condus un autoturism dinspre Șag spre Timișoara, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul autoturismului, a pătruns în sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 36 de ani. În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv o femeie în vârstă de 44 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani și femeia în vârstă de 36 de ani împreună cu un pasager în vârstă de 3 ani.”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

DRDP Timișoara estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 8.30.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Foto: DRDP Timișoara

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/