FOTO. Cetățenii își fac loc printre munți de dosare și mucegai să ajungă la specialiștii instruiți prin proiecte europene!

Oficialii Ministerului Muncii au prezentat astăzi, la Reșița, un proiect care vizează îmbunătățirea serviciilor pe care instituțiile din subordine le oferă cetățenilor. Partea proastă însă este că de multe ori condițiile în care cetățenii sunt primiți lasă de dorit. Cel puțin, la Reșița.

În această situație este Casa Județeană de Pensii, unde birourile îngrămădite sau dosarele depuse pe jos din cauza lipsei de spațiu lasă un gust amar celor care îi trec pragul, în ciuda tratamentului european pe care îl acordă oamenilor. De multe ori, și acesta lipsește, însă prin proiectul lansat de Ministerul Muncii se încearcă îmbunătățirea lucrurilor, măcar la acest capitol. În acest sens, forul, în calitate de beneficiar, și Casa Națională de Pensii Publice, în calitate de partener, au organizat astăzi o sesiune regională de informare și relaționare cu cetățenii. La acțiune au fost prezenți reprezentanți ai tuturor instituțiilor sociale din zona de vest a țării.

Vezi AICI cum sunt depozitate documentele la Casa Județeană de Pensii!

„Prin proiect, ne-am propus dezvoltarea unei rețele de informare și relaționare cu cetățenii, ne-am propus realizarea unui portal tematic, a trei web-site-uri tematice. De asemenea, am deschis o linie de telefonie gratuită, telverde, care funcționează deja din luna august a anului trecut. Nu în ultimul rând, ne-am propus formarea profesională a o sută de angajați din cadrul ministerului, nu doar din structurile centrale, ci și din teritoriu, adică din agențiile subordonate ministerului, în așa fel încât persoanele care au fost formate să aibă o altfel de comunicare cu cetățenii”, a declarat, din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, Florin Dragomir, managerul proiectului, care s-a abținut însă să facă vreun comentariu pe tema condițiilor de la Casa de Pensii din Reșița.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649769790623″]

La nivel de județ, cei care ar urma să beneficieze de instruire spun că proiectul este extrem de util. „Este un proiect al Ministerului Muncii, iar faptul că au venit să îl implementeze și la noi în județ este un lucru foarte bun, atât pentru instituțiile din Caraș-Severin, și mă refer aici și la instituțiile din subordinea Consiliului Județean, cât mai ales pentru cetățeni”, a afirmat Elena Amzoi, director general adjunct în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 7,02 milioane de lei, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 5,9 milioane. Contribuția beneficiarului depășește cu puțin 1 milion de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/