FOTO: Tineri adulți şi veterani, sărbătoriți împreună cu drag și fast!

Concert de colinde, diplome și șampanie au fost darurile administrației orașului Caransebeș pentru sărbătoriții anului 2013. De la veteranii orașului până la cei proaspăt adulți, cu toții s-au adunat pentru a celebra împreună viața.

Tradiție de ani de zile și cu promisiune să devină o constantă și peste ani, premierea fidelității în căsnicie și a celor 18 ani de viață s-a consumat și în acest an la Caransebeș, în sala de festivități a Primăriei. Astfel, pentru trăinicie în căsnicie au fost premiate 12 cupluri, iar pentru cei care au devenit majori s-au acordat 77 de diplome.

Ideea de a aduna cele două generații în aceeași locație a plecat de la primarul orașului. „V-am adunat aici pe toți, pentru că cei care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie sunt exemplu pentru cei mai tineri dintre voi. Ei sunt cei care au construit Caransebeșul și sper ca peste 50 de ani să veniți și voi aici să sărbătoriți același lucru, alături de primarul ce va fi atunci”,  a precizat primarul gugulanilor, Marcel Vela.

Clinchetul paharului de șampanie a încheiat festivitatea dedicată gugulanilor, voia bună s-a răspândit repede printre cei mai tineri, dar și printre veteranii locuitori ai orașului. Dintre cei deveniți majori unii și-au sărbătorit ziua chiar atunci, alături de colegi și vecini, dar și alături de conducerea orașului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638836383703″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/