GAVRILĂ CAREBA: ,,Sunt nevinovat! Credeam că ANI e o instituție corectă!”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Gavrilă Careba, membru în Consiliul Local Anina din partea PDL, e acuzat de Agenţia Naţională pentru Integritate că s-a folosit de calitatea sa de ales local în avantajul firmei de transport la care era acţionar şi administrator.

UPDATE 17.31 – ,,Sunt nevinovat!”

Nu am primit nimic de la ANI și e urât din partea lor că prima dată postează pe site-uri în loc să anunțe persoana vizată. Eu nu am participat la aprobarea niciunui proiect de hotărâre care să intre în conflict cu funcția de care o dețin. Am participat doar la ședințele de consiliu local, fără să votez la actele normative care priveau societatea Gostrans. Voi contesta în instanță decizia lor, fără discuții! De la un coleg am aflat și am toate procesele-verbale în care se specifică faptul că nu am votat. Am un dosar întreg cu acte și totul este foarte clar acolo. Nu îmi explic decizia lor, chiar am crezut că această instituție va fi corectă. Imediat ce voi primi dosarul de înștiințare, voi merge în instanță!”, a declarat consilierul local Gavrilă Careba pentru www.expressdebanat.ro .

UPDATE 11.33 – ANI a găsit vinovat un ales din Anina

promovare banner maxagro Muzeul TM

ANI susţine că alesul cetăţenilor din Anina „a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, a participat la ședințele ordinare ale Consiliului Local, în care s-au deliberat și adoptat hotărârile privind S.C. Gostrans S.A. Anina, în vederea stabilirii redevenței și majorării tarifelor practicate de societatea în cauză (societate comercială în cadrul căreia acesta deținea, la data participării sale la ședințele consiliului, atât calitatea de acționar, cât și funcția de administrator – președinte (manager, director general, președinte C.A.)”.

În perioada 2009 – 2010, Careba a obținut de la S.C. Gostrans S.A. venituri salariale în valoare de 87.421 Lei.

Potrivit legii, Careba nu avea voie să ridice mâna în plen când s-au supus votului hotărâri legate de societatea pe care o conducea la acea vreme. Art. 46, alin (1) din Legea nr. 215/2001 spune că „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”. Mai sunt însă şi alte dispoziţii legale încălcate de Gavrilă Careba.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/