Distracție la cote maxime în acest weekend în comuna Giarmata, județul Timiș. Dacă vineri a fost ziua de folclor, în seara de sâmbătă au urcat pe scenă trupele Compact, R.U.A și nu în ultimul rând Carla’s Dreams, al cărei solist le-a făcut o promisiune spectatorilor.
Petrecerea de sâmbătă a început la ora 20.00, cu îndrăgita trupă Compact și a continuat cu R.U.A, de la ora 21.00, trupa formată în Timișoara, cu o voce feminină superbă, apreciată de tot mai mulți tineri.
Seara a continuat cu celebra și mult așteptata trupă înființată în Republica Moldova – Carla’s Dreams. Concertul a început la ora 22.00, iar pe terenul de aproximativ trei hectare, aflat în zona sălii de sport din Giarmata, s-au adunat peste 6.000 de oameni, estimează organizatorii. Au fost spectatori de toate vârstele, unii dintre ei veniți chiar de la Timișoara pentru a se distra la zilele comunei Giarmata.
„Eu apreciez oamenii autoironici și care sunt gata să trăiască experiențe noi. Ăsta este cel mai important lucru pentru că toți suntem diferiți. Eu vă promit că o să încercăm să ne vedem la anul. Pentru că acesta nu este nici un public de teatru, nici un public de concert. Cumva este un du-te vino permanent, ceea ce ne provoacă și pe noi. Eliminând extremele, eu cred că toți ne simțim la nivelul de… Timișoara”, a spus solistul trupei Carla’s Dreams.
Seara s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos. „Oameni frumoși, ați fost minunați aseară! Voi sunteți cei care ați făcut spectacol prin atmosfera extraordinară din fața scenei”. au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Giarmata.
Și pentru ziua de duminică au fost pregătite momente inedite. A avut loc un concurs între pompierii voluntari din opt localități din Timiș, o paradă de mașini de intervenție, a cântat fanfara militară, iar zilele de sărbătoare au fost încheiate cu un show de acrobații cu foc și teatru pirotehnic.