Caii și poneii învață copiii să fie blânzi, răbdători și buni încă din 2010! Gianina Zimmerman își trăiește visul de a avea o fermă cu cai și a creat un business dedicat celor mici.
Poneii sunt la fermă din 2009 și copiii îi călăresc încă din 2010. Gianina Zimmerman are experiență în dresaj și este și ea o călăreață încă din școala generală. Află din interviul de mai jos ce se întâmplă la ferma de la Drăgoiești!
Cum a luat naștere „Ponei pentru copii”?
„Eu m-am gândit și la cai, dar era mai greu de plecat cu ei. Ținând cont că adulții nu sunt așa de interesați de cai și de călărie m-am gândit că la copii va fi bucuria mai mare să urce pe un ponei. Este un hobby transformat în afacere, eu m-am născut cu dragostea pentru cai și ponei. Am făcut echitație din clasa a VIII-a, am mers la concursuri dar am renunțat în timpul facultății pentru că se bătea cap în cap cu învățatul. În 2000 am plecat în Germania, am stat șapte ani acolo și atunci mi-a venit ideea să deschid un club de echitație pentru copii. Acolo este foarte populară chestia asta și am transformat ideea în divertisment. Facem trasee cu copiii, părinții duc poneii de sfoară cu copiii călare și facem trasee de o oră”.
Cum se desfășoară programul „Adoptă un ponei”?
„Motivăm copiii să își asume responsabilități. Facem un «contract de adopție», poneiul rămâne la noi și copiii vin la noi regulat, în funcție de cum au părinții disponibilitate. Îl piaptănă, îl mângâie, îi duce de mâncare, îl spală, îl călărește și se ocupă de el ca și cum ar fi al lui. Este responsabilitatea copilului și așa învață că dacă are un animăluț trebuie să îl și îngrijească”.
Cum se desfășoară un traseu de mers cu poneii?
„Poneiul este dus de părinte, poneii sunt foarte cuminți, sunt docili și obișnuiți cu călăritul. Trebuie să fii dominant pentru că dacă nu ești dominant va face cu tine ce vrea, la fel ca și un câine. Trebuie să respecți câteva reguli foarte importante. Să păstrezi distanța între ponei, nu au voie ca animalele să se aproprie unul de celelalte mai mult de 2-3 m, la cai distanța este și mai mare. Facem pentru amatori și cursuri, să știe cum să oprească, să vireze și să pornească animalul, dar și cum să știe cum să reacționeze dacă se sperie calul. O avem și pe Ada, mascota poneilor, care merge călare. Trece de pe un ponei de altul, nu îi place să meargă pe jos”.
Ce pot face copiii prea mici pentru călărit?
„Avem un loc de joacă pentru cei care sunt mici și nu pot să călărească, mai sunt și cei care nu vor să facă traseul de o oră, așa că facem trasee scurte. Majoritatea copiilor mici sunt mai preocupați de pisici, câini, capre și iezi”.
Aveți cai salvați la fermă?
„Avem două iepe și un cal salvate. Iepele le-am luat de la unii care nu au fost prea drăguțe cu ele. Au venit slabe, amărâte și puțin agresive. A durat cam doi ani până le-am adus pe linia de plutire. Acum se poate apropria oricine de ele. Probabil că au cărat tot felul de lucruri, au probleme de sănătate și cu picioarele din cauza asta. Una a fost luată mai mult cu forța de o organizație care salvează câini și pe una am cumpărat-o la schimb cu niște cereale. Calul a venit la noi ca mânz, împreună cu mama sa, luat de la Bragadiru. Era numai oase, acum și-a început cariera de călăreț”.
Se poate merge cu șareta?
„Momentan avem o șaretă funcțională, normal sunt trei dar trebuie puse la punct. Șaretele sunt trase de ponei și trăsura este trasă de cai, este puțin mai mare și poate să transporte și adulți. Tot așa, părinții conduc șareta prin tragerea calului de frâie”.
Aveți un mesaj pentru părinții care citesc articolul?
„Părinții să își lase copiii să fie copii, copilăria este doar o dată în viață. Contactul cu animalele este cel mai sănătos pentru ei. Îi ajută prin energia pozitivă pe care animalul o emană, liniștea pe care o emană, îi învață să fie blânzi, buni, să aibă răbdare. Din acest motiv îi aștept la «Ponei pentru copii»”.