Posesorii de autoturisme Dacia care dețin exemplare unice ale acestui automobil românesc și-au dat întâlnire weekendul acesta în capitala Banatului de munte. Întâlnirea internațională Dacia Clasic reprezintă o premieră pentru Reșița și Caraș-Severin, dar și un bun prilej pentru ca pasionații de autoturisme retro să se reunească în municipiul de pe Bârzava, să schimbe idei, impresii și să-și expună bijuteriile pe patru roți.
Aproximativ 50 de autoturisme Dacia, care încă mai poartă parfumul epocii de altădată, au fost expuse vineri după-amiază în Centrul Reșiței de unde vor pleca în această dimineață spre Cheile Nerei pentru numai câteva ore, urmând să revină în Piața 1 Decembrie 1918, începând cu ora 18.00, pentru a bucura ochii reșițenilor dornici să-și amintească de vremurile în care pe străzile orașului nu circulau decât astfel de autoturisme.
Evenimentul este organizat de Retromobil Club România – Filiala Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Reșița, iar la el participă iubitori ai automobilelor Dacia din mai multe colțuri ale țării.
„Sunt bucuros că Retromobil a ales Reșița și Caraș-Severin pentru întâlnirea din acest an. Întâlnirea internațională Dacia Clasic este un eveniment consacrat al Retromobil Club România, eveniment care se desfășoară, anual, într-o altă locație. De aceea mă bucur că a ajuns și la Reșița, evenimentul fiind pentru prima dată în Banat. Au răspuns invitației noastre colegi din toate colțurile țării: Prahova, București, Brașov, Argeș, Călărași, Hunedoara, Bihor, Maramureș, Gorj, Dolj, Vâlcea și Buzău. Sperăm ca și numărul participanților la această expoziție de automobile să fie cât mai mare.”, spune Andrei George Rotaru, reprezentant județean al Retromobil Club România.
Reșițenii aflați aseară în zona centrală a orașului nu au ratat ocazia de a se fotografia alături de bătrânele autoturisme Dacia, aflându-le poveștile de la proprietari.
„Dacia cu care am venit la Reșița este din 1983 și face parte dintr-un un lot de mașini mai rare, fiind fabricată special pentru Compania de Taxi din Columbia. Aceasta este una dintre mașinile refuzate de reprezentanții companiei columbiene și returnată României, ulterior, fiind câștigată la loz în plic de proprietarul de la care am cumpărat-o în urmă cu doi ani. Dețin documentele originale, de când a fost ridicată, în anul 1984, de la Agenția Loto de pe Calea Victoriei din București. Mașina era funcțională, dar starea ei nu era grozavă la momentul cumpărării, așa că am început să o recondiționez total și am reușit să o pun pe drum și să particip cu ea la foarte multe evenimente. Mai am acasă patru astfel de automobile, pe care le conduc mai mult vara, pentru că nu mă îndur să le scot pe vreme rea.”, aflăm de la Cornel Băndărău, un colecționar din Buzău.
Pasionat de mașini și de mecanică de mic copil, Rareș a ajuns la Reșița la volanul unei Dacii de culoare roșie, de care spune că s-a îndrăgostit iremediabil în urmă cu 10 ani, pe vremea când bunica i-a dăruit o revistă din colecția „Mașini de legendă”. Ani mai târziu a primit autoturismul mult visat de la părinți.
„Merg cu ea mai mult la evenimente, în viața de zi cu zi conduc un autoturism Skoda. Nu e o mașină de zi cu zi, este asemenea unei bijuterii de care trebuie să ai grijă mare. E pasiunea mea, o pasiune moștenită de la tata, o pasiune costisitoare, pentru că întreținerea ei costă. De la 8 – 9 ani m-am îndrăgostit de acest autoturism, de când am primit primul număr din colecția «Mașini de legendă», și de atunci m-am îndrăgostit de Dacia roșie. Felul în care arată ea acum este meritul tatălui meu și al meu, pentru că sunt pasionat și de mecanică.”, spune tânărul de 18 ani din Pitești.
Pasiunea pentru automobilele retro nu este deloc ieftină, costul unui autoturism Dacia poate ajunge, spun colecționarii, chiar și la 10 – 15.000 de euro.