Barajul de la Sânmihaiu Român are echipamente în probe! Proiectul transfrontalier de 8 milioane de euro este un pas important pentru redeschiderea navigației pe Bega. Directorul ABA Banat spune că lucrările vor fi gata în iunie.
Echipamentele hidromecanice din cadrul barajului stăvilar pentru verificarea parametrilor constructivi și funcționali sunt în probe. Testele de lansare în ghidaje a batardourilor metalice amonte și aval de stavilă plană dublă Stoney au fost efectuate. Totodată, a fost plasată pe poziție și a fost montat eșafodajul de reazem al echipamentelor de manevră Stoney.

Barajul este amplasat în frontul central al canalului Bega și are trei deschideri. Prima este pentru reglarea nivelurilor pentru navigație, a doua – pentru tranzitarea debitelor maxime și ultima – pentru evacuarea plutitorilor și ghețurilor. Directorul ABA Banat spune că lucrările vor fi terminate în iunie. „Conform graficului de execuție, în luna mai vor fi montate toate echipamentele hidromecanice ale barajului stăvilar, inclusiv stavila metalică cilindrică care reglează tranzitarea debitelor maxime pe canalul Bega și care are o deschidere de 15 metri, fiind amplasată în câmpul central al canalului. În luna iunie se vor finaliza lucrările de reabilitare și punere în siguranță a barajului stăvilar, trecându-se la readucerea scurgerii prin albia canalului Bega și totodată punându-se la uscat ecluza.”, a declarat Titu Bojin.
Proiectul transfrontalier România-Serbia presupune intrarea în siguranță a Nodului Hidrotehnic Sânmihaiu Român. Modul prin care se va atinge obiectivul este reabilitarea barajului stăvilar și a ecluzei, montajul utilajelor și echipamentelor hidromecanice. Valoarea proiectului este de aproape 8 milioane de euro. ABA Banat transmite că pentru redeschiderea navigabilității pe întregul canal Bega este necesară repararea infrastructurii, motiv pentru care investiția de la Sânmihaiu Român este vitală pentru atingerea scopului.

Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Muntele Semenic își deschide din nou brațele pentru una dintre cele mai așteptate competiții ale iernii: Cupa „Colț de Rai” la Slalom Uriaș, desfășurată pe bine-cunoscuta pârtie Goznuța. Un...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Raluca Pantea |
03 February 2026
Roxana Bălan |
03 February 2026
Hurduzeu îi răspunde lui Miclău: DN 6 nu e în administrarea Consiliului Județean
Alina Dragomir |
03 February 2026
Rupe rutina de februarie și apasă pedala de accelerație spre Bazinul Olimpic din Reșița!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

