Astăzi s-a dat startul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului la Reșița. Cadrele medicale care s-au imunizat au vorbit despre experiența lor.
Doctorul Liviu Culda a fost primul angajat al Spitalului Județean care s-a imunizat la Reșița. Directorul medical a avut motive întemeiate pentru a se vaccina, considerând că poate fi un exemplu atât pentru colegi, cât și pentru comunitate. „Nu am stat deloc pe gânduri. Am ales să fiu primul angajat al Spitalului vaccinat anti-COVID-19 pentru a încuraja colegii mei și pacienții mei să se vaccineze și în al doilea rând am ales să se înceapă cu mine vaccinarea ca să verific procedura de vaccinare. Mă simt foarte bine după vaccinare, nu a fost niciun defect advers, nici măcar durere la injecția respectivă. Asistentele noastre știu să facă injecții atraumatice. E foarte important să ne vaccinăm. Este una dintre modalitățile prin care o să limităm pandemia de coronavirus, una dintre căile prin care vom ieși din aceste zile negre”, a declarat Liviu Culda după vaccinare.
Tot astăzi s-a imunizat și Florea Borțun, medic primar Obstetrică-Ginecologie. „Mă simt bine, fără nicio reacție secundară. Am fost decis încă de la început și recomand la întreaga populație să se vaccineze. Numai astfel această pandemie va dispărea și sperăm să intrăm în ritmul și activitățile normale de până acum”.
Managerul Alina Stancovici nu s-a vaccinat încă, dar consideră că această procedură este extrem de importantă pentru întregul sistem de sănătate. „Vaccinul se va produce de luni până sâmbătă inclusiv, pe două schimburi, de la 8.00 la 14.00 și de la 14.00 la 20.00. Este o procedură foarte importantă atât pentru comunitate, cât și pentru personalul medical. Nu putem vorbi de comunitate sănătoasă fără un personal medical sănătos. De altfel, sănătatea este un lucru important pentru toată lumea, după care tânjim cu toții. Sperăm ca primul pas, acela de a începe vaccinarea, să fie primul pas spre normalitate, spre o viață sănătoasă”.
Campania de vaccinare anti-COVID-19 se derulează în secţia Oftalmologie din incinta Staţionarului 1, secţie în cadrul căreia a fost amenajat un centru temporar de vaccinare. În primă fază, la Spitalul Județean de Urgență Reșița au ajuns 250 de doze solicitate de conducerea unităţii medicale.
Din totalul de 1.164 de angajaţi ai Spitalului, incluzând personalul medical şi auxiliar sanitar, precum şi TESA, 621 şi-au exprimat dorinţa, până la data de 28 decembrie, de a se vaccina anti-COVID-19.