A fost distracție, sâmbătă, pe Canalul Bega și pe maluri. 15 echipe cu ambarcațiuni care mai de care mai trăznite s-au întrecut în cea mai ecologică cursă.
Brâncuși a fost reprezentat de o echipă și, cum spunea însuși marele sculptor „simplitatea este partea esențială a lucrurilor complicate”, concurenții după asta și-au construit ambarcațiunea.
„La Make It! Race It! Recycle It! de anul acesta am ales să celebrăm opera celebrului sculptor român, pentru că noi credem cu tărie că doar cunoscându-ne originile, ne putem descoperi identitatea, cine suntem noi. Ne-am bucurat ca niște copii de unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care echipa Litens l-a creat, unul prin care ne-am propus să reinterpretăm atelierul de lucru al lui Constantin Brâncuși, dar și atmosfera vremurilor”, au transmis participanții.

Nu au lipsit faraonii sau alte ambarcațiuni confecționate din materiale recilate sau sustenabile.

Dincolo de spectacolul de pe apă, spectatorii de pe mal au putut participa și la atelierele de creație pe care reprezentanții companiilor le-au conceput, iar aplauzele lor au fost răsplătite cu gustări.
După curse, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va preda spre reciclat deșeurile din care a fost construită.

Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Primăvara vine cu inspirație, energie și oferte pe măsură! Casa Alex a pregătit pentru voi un nou catalog plin de produse utile pentru casă, grădină și pentru proiectele voastre...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
03 April 2026
Simonis promite bani primarilor care închid sălile cu jocuri de noroc
Diana Apetrei |
03 April 2026
Diana Apetrei |
03 April 2026
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

