Localnicii din Oraviţa se bucură în acest sfârşit de săptămână de un manifest de anvergură. Primăria şi Consiliul Local le-au pregătit cetăţenilor spectacole extraordinare, cu artişti de renume din ţară, cu ocazia serbărilor oraşului.
Marea petrecere de Sfântul Ilie a început ieri pentru orăviţeni, pe platoul din faţa gării din oraş. După scurte alocuţiuni susţinute de oficialităţi, ziua a fost dedicată iubitorilor de folclor, pe scenă urcând interpreţi şi ansambluri folclorice talentate din judeţ şi din ţară. Au încântat publicul cu piesele lor solişti de marcă precum Andreea Voica, Petrică Miulescu Irimică, Irina Loghin, Dumitru Stoicănescu, Nicoleta Sîrbu, Carmen Biruescu, Titian Puichiţă, Ana Pârvulescu-Cega, Luminiţa Jucu. Atmosfera a fost întreţinută şi de minunatele dansuri populare româneşti susţinute de ansamblurile: ,,Semenicul” şi ,,Hora Caraşului”. De pe scenă nu a lipsit nici Orchestra Casei de Cultură ,,Mihai Eminescu” din Oraviţa, condusă de maestrul Sorin Chişărău.
Mult aşteptata acţiune a oraşului a adunat sute de cetăţeni, care, pe lângă muzică, au avut parte şi de o serie de degustări bănăţene specifice unui asemenea eveniment, dar şi de nelipsitele tiribombe, maşini, carusele sau ringhişpiluri. Ca în fiecare an, comercianţii şi-au pregătit tarabele cu mici, bere, grătare, frigărui, vată pe băţ, porumb fiert, colac secuiesc sau clătite, acestea având un mare succes.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634716252462″]
În această seară, pe lângă specialităţi şi jucării, sonorizarea va fi asigurată de Mandinga şi Trupa Est.
Teatrul de Vest Reșița a deschis înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”, eveniment care va avea loc, în perioada 13 – 21...
Daria Alexandrescu |
17 March 2026
Ajutoare în două tranșe pentru pensionarii militari cu venituri mici
Raluca Pantea |
17 March 2026
Primul adăpost pentru animale al CJ Timiș va fi construit la Grabaț
Alina Dragomir |
17 March 2026
Siegfried Mureșan: E firesc ca România să fie alături de aliatul american!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

