FOTO Aproape 100.000 de elevi din Timiș s-au reîntors în bănci

banatean2
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Emoții mari pentru cei aproape 100.000 de școlari și preșcolari din județul Timiș care au pășit astăzi din nou în bănci. Cei mai nerăbdători să înceapă școala au fost „bobocii”, care au fost întâmpinați cu săli frumos amenajate de către reprezentanții unităților de învățământ.

A sunat primul clopoțel și în unitățile de învățământ din județul Timiș. Aproape 100.000 de școlari și preșcolari s-au reîntors în bănci, astăzi. Nu au făcut cursuri, ci doar au participat la deschiderea festivă a noului an școlar.

Cei mai nerăbdători dintre copii au fost „bobocii”. De altfel, aceștia au fost așteptați cu săli frumos amenajate și mici surprize de către reprezentanții  unităților de învățământ.

La fel ca în anii precedenți, reprezentanții autorităților locale s-au înghesuit să participe la festivitățile de deschidere a noului an școlar de la unitățile de învățământ de prestigiu din Timișoara.

banatean1

Pentru toți elevii, astăzi, începe un nou an școlar, o altă etapă a cunoașterii și a dezvoltării fiecăruia. Este important că școala începe în condiții normale și fără restricții. De 23 ani, pentru mine prima zi de școală a însemnat să fiu alături de profesori, părinți și bunici, copiii și nepoții lor, la Colegiul Național Bănățean Timișoara. Mult succes tuturor în noul an școlar”, a precizat Sorin Ionescu, subprefect de Timiș.

Sorin Ionescu a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național Bănățean, alături de deputatul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, și de Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica din Timișoara. De asemenea, la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” a participat Alin Nica, șeful CJ Timiș, însoțit de subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

banatean10

Pe de altă parte, Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a ținut să fie prezentă la Liceul din Dudeștii Vechi, alături de ambasadorul Bulgariei la București, Raina Mangiucova.

Muzeul TM

Elevii de liceu și preșcolarii vor păși în acest nou an școlar în clădiri noi: clădirea liceului renovată și eficientizată energetic și clădirea grădiniței construcție complet nouă, construită cu fonduri europene, ambele clădiri oferind condiții de învățare la cele mai înalte standarde”, a precizat Aura Danielescu.

banatean9

banatean8

banatean7

banatean6

banatean5

banatean4

banatean2

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/