Lângă Drumul Boilor, noua șosea care va lega Timișoara de Moșnița Nouă, poate fi observată ambrozie cu o înălțime chiar și de doi metri. Un consilier local le-a transmis celor din Primăria Timișoara că ar trebui „să le fie rușine” pentru că nu iau măsuri. Din cauza acestei plante, tot mai multe persoane suferă de alergii.
Semnal de alarmă tras de Dan Diaconu, consilier local PNL și fost viceprimar al Timișoarei. Diaconu a postat mai multe fotografii pe pagina sa de Facebook în care se poate observa că pe terenul de lângă Drumul Boilor ambrozia are o înălțime și de doi metri. În aceste condiții, consilierul local le-a bătut obrazul celor din conducerea Primăriei Timișoara deoarece nu iau măsuri pentru a combate această plantă care provoacă alergii puternice.
„20% din populația adultă a Timișoarei suferă de alergie la ambrozie. Avem și o lege care permite primăriilor să amendeze pe oricine nu își are grijă de rezolvarea acestei probleme pe propriul teren. Onor Primăria Timișoara chiar face apel prin comunicate de presă, dă amenzi. Mai mult, Primăria Timișoara are grădinăriță șefă, neoficială e adevărat, că organigrama e un pic suspendată, care știe cum se administrează spațiul verde. Aceste imagini sunt de pe Drumul Boilor, un șantier lăsat în paragină când era mai mare nevoie de el. Motivele, desigur, greaua moștenire. Acum e cultura de ambrozie “modificată genetic” – pentru că trebuie să fii un specialist peisagist să reușești să cultivi ambrozie la 2-3m înălțime. Pentru lacrimile și disconfortul copilului meu, pentru alergia zecilor de mii de timișoreni, să vă fie rușine”, a afirmat Dan Diaconu.
Drumul Boilor este o șosea nouă care ar urma să lege Timișoara de Moșnița Nouă. Lucrările au început în vara anului 2019, dar au fost sistate după ce au fost descoperite mai multe probleme. Noua șosea va avea o lungime de aproape doi kilometri, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 14 milioane de lei.