FOTO Accident grav pe un drum din Timiș: două persoane au fost rănite

ac1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un grav accident de circulație a avut loc, în această dimineață, pe drumul care leagă localitățile Sânnicolau Mare de Saravale, în județul Timiș. Două persoane au fost rănite după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit. 

Potrivit ISU Timiș, accidentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10.17, pe DJ682, între localitățile Sânnicolau Mare și Saravale, fiind implicate două mașini.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și o ambulanță.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar șoferii. În urma impactului, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, șoferul, bărbat în vârstă de 55 ani, suferind multiple traumatisme (conștient). Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la UPU Sânnicolau Mare. Celălalt șofer, bărbat în vârstă de 71 ani, a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și predată conștientă echipajului medical de pe ambulanța SAJ, care l-a transportat la UPU Județean Timișoara”, a informat ISU Timiș.

Foto: ISU Timiș

ac5

ac5

promovare banner maxagro Muzeul TM
ac4

ac4

ac3

ac3

ac2

ac2

ac1

ac1

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/