FOTO. Acasă în Banat dă culoare satului Racovița

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Satul timișorean Racovița va prinde un strop de culoare mulțumită Asociației Acasă în Banat. 30 de case în 3 zile este obiectivul voluntarilor asociației, care în luna iunie vor veni în Timiș.

Color the Village/Colorează Satul este un proiect care a adus împreună sute de voluntari pentru a da o nouă înfățișare, dar și speranță satelor. Anul acesta, proiectul dă startul celei de-a doua ediții prin activitatea din satul Racovița. Membrii asociației au ales localitatea Racovița datorită faptului că aici se păstrează într-o mare măsură arhitectura tradițională a zonei Banatului în stilul baroc rural, cu fațade frumos decorate cu motive specifice. „Racovița a fost o surpriză pentru noi toți. Deși se află destul de aproape de Timișoara, localnicii au păstrat foarte bine gospodăriile tradiționale, cu decorurile de pe fațade. Credem că este o bijuterie a Banatului care merită ajutată și promovată”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Autoritățile și administrația locală au îmbrățișat cauza. „Am fost foarte bucuroși de propunerea ca acest festival să se desfășoare la noi, în Racovița. Noi, ca administrație locală, îi vom sprijini pe voluntari pentru a-și putea desfășura activitatea și sunt convins că și comunitatea îi va primi cu brațele deschise”, a declarat Ion Nanu, primarul comunei Racovița.

Ediția din acest an a Color the Village va avea loc la finalul lunii iunie, iar voluntarii se pot înscrie online pe site-ul: www.colorthevillage.ro. Renovarea celor 30 de case din comuna Racovița din județul Timiș poate fi susținută financiar prin donație către Asociația Acasă în Banat în conturile:  în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801,  în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801 , Cod de identificare fiscală CIF 39329018, SWIFT/ BIC: BTRLRO22, sau prin PayPal: acasainbanat@gmail.com

Vești bune!

Proiectul participă la Timotion 2020, așadar alergătorii pot susține Color the Village prin participarea la turul de alergat și în final activitatea de donare în sprijinul proiectului. Ideea acestui proiect este unică în România datorită timpului scurt de implementare, de numai 3 zile, și a implicării voluntarilor alături de comunitatea locală.

STPT job 1000x200

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banatului, să redea culoare satului bănățean și să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Ce zici, te înscrii ca voluntar și tu?

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/