Fotbaliștii de la ASU Politehnica au primit carduri la Biblioteca UPT! Reșițeanul Scutaru, supărat pe presă

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Jucătorii de la ASU Politehnica au fost implicați marți într-un eveniment mai inedit. Fotbaliștii, dar și membri din staff, au primit carduri la Biblioteca UPT, una dintre cele mai moderne și mari de acest gen din România.

Totul s-a petrecut în cadrul unui eveniment mai amplu prin care cei de la bibliotecă și-au premiat cei mai fideli cititori. Rând pe rând, fotbaliștii au primit cardurile chiar de la rectorul Viorel Șerban. Cardurile erau personalizate cu numele și fotografia jucătorilor. De asemenea, au primit carduri și staff-ul tehnic, în frunte cu antrenorul Cosmin Petruescu, dar și alți membri ai organigramei echipei de fotbal. La eveniment a susținut un recital și Horia Crișovan, cu câteva piese cântate la chitară.

Reșițeanul Cristian Scutaru are aere de redactor-șef

Înainte de eveniment, în atmosfera de bibliotecă, reșițeanul Cristian Scutaru a avut de făcut reproșuri reporterului Express de Banat, unul din puținii jurnaliști prezenți la eveniment. După ce săptămâna trecută, publicația noastră a relatat în aceeași zi cum Tiberiu Istrătescu a fost certat de antrenorul Ripensiei Alexandru Pelici, dar și portarul Rareși Murariu a fost certat de Cosmin Petruescu, Ioan Mera și Cristian Scutaru, ultimul nu prea a înțeles cum stau lucrurile. „De ce scrii mereu urât de noi? Ai fost cu Ripensia în cantonament în Antalya, de scrii de ei așa frumos?”, a fost reproșul lui Scutaru.

untitled design set 970x90 px

De remarcat că lângă căpitan stătea chiar antrenorul Cosmin Petruescu. Acesta se amuza copios de atitudinea elevului său. De altfel, de când la Politehnica e Cosmin Petruescu, jucătorii au mai avut atitudinea nepotrivită față de jurnaliști, ceea ce niciodată nu s-a întâmplat pe vremea antrenorilor Sorin Brîndescu sau Bogdan Andone.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/