Fostul șef al Casei de Asiguri de Sănătate Timiș, imun în fața Codului Penal! Prins cu banii în cont și mașinile la poartă, imposibil de condamnat!

Șef al mai multor instituții de sănătate din județul Timiș și în același timp patron din umbră al firmelor care au prestat servicii și au livrat echipamente tocmai instituțiilor pe care le conducea, acuzat de legături cu mafia decontărilor fictive din Sănătate, Călin Cristian Careba e găsit curat ca lacrima de instanțele de judecată! 

Călin Cristian Careba a intrat în atenția procurorilor DNA în iulie 2014, când Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat un dosar privind afacerile pe care acesta le-ar fi derulat prin două firme pe care le controla din urmă, tocmai cu instituțiile în care lucra sau, mai grav, pe care le conducea. Organele de cercetare penală aveau informații potrivit cărora Careba efectua operațiuni comerciale ca acte de comerț, deși era funcționar public cu atribuții de control, încălcând astfel dispozițiile legale și obținând pentru sine diverse foloase. Tot Careba, din poziția de coordonator al echipei desemnate să efectueze în martie 2014 un control la o societate comercială, l-ar fi anunțat pe administratorul acelei firme despre control și despre tematica acestuia. Astfel, a prevenit sancționarea furnizorului de servicii medicale prin reținerea unui procent de 1% din valoarea de contract. La fel ar fi procedat și cu ocazia unui control efectuat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș în perioada mai-iunie 2014.

Pleiadă de infracțiuni 

Din cercetări au reieșit însă mult mai multe. În primul rând că, în perioada 2007-2014, a prestat servicii în domeniul IT, precum și vânzări de consumabile IT, produse de papetărie și birotică, prin intermediul unei firme înființate tocmai de el, în anul 2007, prin persoane interpuse, dar și prin intermediul unei alte firme, tot creația sa, în aceeași modalitate, în mai 2011!

Cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată și asta pentru că, în calitate de președinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Timiș, a aprobat în perioada februarie 2010-iulie 2012, achiziția de bunuri tocmai de la cele două firme pe care le controla prin interpuși.

Firme controlate din umbră! 

Procurorii DNA au reținut că, în perioada februarie 2007-iunie 2014, Călin Cristian Careba, prin intermediul societăților pe care le controla, a făcut 4.101 operațiuni financiare ca acte de comerț. În valoare totală de aproape 10 milioane de lei! E vorba despre prestări de servicii de consultanță medicală, servicii de întreținere și reparații calculatoare, imprimante și telefonie, precum și furnizarea de echipamente informatice, imprimante, consumabile, produse de birotică și papetărie. Careba ar fi beneficiat astfel de profitul celor două firme și s-ar fi folosit, atât el, cât și soția sa, de mai multe autoturisme achiziționate de firmele respective: un Opel Vectra, un Hyundai Santa Fe, precum și un Audi A8, mașini pe care oamenii legii le-au găsit cu ocazia perchezițiilor în curtea și în fața casei lui Careba!

DNA mai arată că, în perioada 2010-2012, timpul în care Careba a fost președinte director general al CJAS Timiș, ar fi încheiat cu firmele controlate din umbră chiar de el mai multe contracte însemnând achiziții de produse și servicii în valoare de aproximativ 43.000 RON.

Procurorii anticorupție subliniază faptul că acesta a derulat relații comerciale prin intermediul celor două societăți pe care le administra în fapt, inclusiv cu instituțiile publice în care a activat sau pe care le conducea. De asemenea, că acesta s-a ocupat de activitățile curente ale celor două firme, inclusiv în timpul programului de lucru, chiar în biroul său de la Direcția de Sănătate Publică Timiș.

Achiziții în spitalele din Timiș de la o firmă fără niciun angajat!

Activitatea infracțională ar fi fost gândită încă din noiembrie 2006. Fiind consilier în cadrul Serviciului de Informatică și Biostatică Medicală al DSP Timiș la vremea respectivă, și-a dat seama că are simțul afacerilor. A înființat o firmă pe numele unui apropiat. O firmă al cărei obiect de activitate era întreținerea și repararea mașinilor de birou, de contabilizat și a calculatoarelor. DNA mai spune că, speculând poziția Direcției de Sănătate Publică, de autoritate de control în domeniul sanitar, Careba a acționat în mod direct și nemijlocit pentru obținerea de către firma pe care o controla în fapt a unor contracte sau comenzi directe de prestări servicii și livrări de bunuri către spitale de pe raza județului Timiș. Servicii de întreținere și reparații calculatoare, servicii de analiză date și consultanță în problematica raportării datelor clinice medicale, precum și furnizarea de echipamente informatice, imprimante, consumabile și alte bunuri cu caracter funcțional.

Primele prestări de servicii și furnizări de bunuri, atrag atenția procurorii DNA, au avut loc la o lună de la înregistrarea societății, în februarie 2007. Când firma nu avea oficial niciun angajat! Pe toată durata anului 2007, beneficiarii serviciilor și ai furnizării de bunuri efectuate de către firma lui Careba au fost exclusiv unități spitalicești! Cum ar fi Spitalul de Psihiatrie din Jebel, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul de Psihiatrie Gătaia, spitalul din Jimbolia, Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Dumitru Popescu”, dar, atenție, și Direcția de Sănătate Publică Timiș. Exact locul de muncă al lui Călin Cristian Careba din acea perioadă!

Altă funcție publică, altă firmă, alte contracte 

Pe parcurs, gama de produse și servicii oferite de firma acestuia s-a extins, iar pe lista clienților a apărut Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Nu oricând, ci în august 2009. În perioada în care Careba era deja transferat în funcția de director executiv – relații cu furnizorii în această instituție. Tot atunci au apărut printre clienți și Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, cabinete medicale și, cu puține excepții, alte entități publice și private. La începutul lui 2010 a ajuns președinte director general al Casei de Asigurări de Sănătate Timiș. Funcție numai bună pentru a dezvolta o nouă afacere. În iunie 2011 a înființat astfel o altă societate comercială care se ocupa cu comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare. Au apărut imediat o mulțime de contracte cu unități medicale și instituții ce au activat în sistemul sanitar. Nu au lipsit însă nici alte instituții publice: Prefectura, Penitenciarul Timișoara, Poliția de Frontieră, Finanțele Publice, ITM, Inspectoratul Școlar Județean, primării și unități de învățământ.

Și-a pierdut influența, i-au scăzut vânzările! 

Procurorii au remarcat și faptul că, între 2011 și 2014, furnizări de echipamente IT, dar și prestări de servicii de consultanță medicală, firma lui Careba a prestat doar pentru doi clienți: Casa de Asigurări de Sănătate Timiș și Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare. DNA mai reține și faptul că încheierea contractelor dintre cele două firme și spitalul din Sânnicolau Mare a fost negociată de către Călin Cristian Careba însuși. Spre sfârșitul anului 2013, vânzările au cunoscut un declin, iar acest lucru este pus de DNA pe seama faptului că lui Careba îi încetase mandatul de președinte director general și director executiv în relațiile cu furnizorii, funcţii deținute în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Timiș.

Aceleași practici, și la CJAS, și la Protecția Consumatorilor! 

Nici după ce a fost obligat să plece de la șefia CJAS Timiș nu i-a mers chiar rău lui Călin Cristian Careba, el fiind comisar superior în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor pe Regiunea Vest. Și-a continuat astfel și afacerile. În perioada aprilie 2012-martie 2014 a vândut chiar acestei instituții produse și servicii în valoare de peste 100.000 de lei. În iunie 2013 a revenit în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate, de data aceasta, la Casa Națională de Sănătate!

Peste 1.000 de relații comerciale! 

Verificând în detaliu contabilitatea firmelor controlate de Careba, procurorii anticorupție au descoperit cifre amețitoare, dar și faptul că acesta nu se ascunde prea mult în spatele interpușilor. Procurorii DNA au rămas interziși constatând că nu a ezitat să dobândească, în mod oficial, calitatea de împuternicit al contului bancar al uneia dintre firme, în perioada 2007-2010, și că prin intermediul celor două societăți comerciale a derulat un număr de 4.101 operațiuni financiare ca acte de comerț. În valoare totală de aproape 10 milioane de lei! Relațiile comerciale dintre firmele controlate de Careba și Direcția de Sănătate Publică, pe care acesta a condus-o, sau Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ori spitalele din județul Timiș a fost posibilă și datorită faptului că acesta s-a folosit de informații dobândite în virtutea funcțiilor, atribuțiilor și însărcinărilor deținute.

Profit direct proporțional cu importanța funcției publice deținute 

Organele de cercetare penală au mai stabilit că una dintre firmele lui Careba a efectuat vânzări exclusiv către Casa de Asigurări de Sănătate Timiș și Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare și, în același timp, și-a realizat propriile achiziții doar de la cealaltă societate controlată de către acesta.

Cifra de vânzări a celor două firme a depins în mod direct de funcțiile publice deținute de către acesta, astfel volumul vânzărilor a cunoscut o creștere semnificativă în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcții în cadrul DSP și a culminat cu perioada în care a fost președinte director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș. Funcțiile în cauză i-au creat atât posibilitatea de a obține informații profitabile pentru activitatea comercială derulată, dar, în plus, i-au conferit și o poziție de autoritate față de persoanele care au fost implicate în contractarea bunurilor și a serviciilor furnizate de către cele două firme. Ulterior, inculpatul a ocupat timp de aproape un an funcția de execuție în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, perioadă în care vânzările au intrat pe o pantă descendentă, chiar dacă nu a ratat oportunitatea de a furniza produse și servicii către propriul loc de muncă.

Total nevinovat! 

Călin Cristian Careba a ajuns în sala de judecată în toamna anului trecut. A fost judecat în primă instanță la Tribunal Timiș pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani bunuri ori alte foloase necuvenite și conflict de interese în formă continuată. În 4 martie 2020 a venit soluția: achitare! Tribunalul Timiș a lăsat totuși nesoluţionată acțiunea civilă și a menținut în acest sens sechestrul asigurător luat în cursul urmăririi penale asupra cotei parte de 1/2 dintr-un imobil situat în Becicherecu Mic și a poprit sumele de bani existente și viitoare până la concurenţa sumei de 590.000 de lei. Sentința Tribunalului nu e definitivă!

Este totuși al doilea dosar penal în care Careba e trimis în judecată și achitat. Primul e deja finalizat. Este vorba despre dosarul în care fostul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş şi fost director în cadrul Direcţiei Antifraudă din cadrul CNAS fusese judecat pentru conflict de interese, complicitate la înşelăciune şi spălare de bani. În fapt, era acuzat că ar fi protejat mafia decontărilor fictive din sistemul de sănătate. În acest dosar a fost achitat mai întâi de Tribunalul Timiș, pentru ca în decembrie anul trecut sentința să rămână definitivă la Curtea de Apel Timișoara.

Sursă foto: Info Timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/