Fostul premier Sorin Grindeanu, primul pe lista PSD Timiș pentru Camera Deputaților

Social-democrații timișeni decid pe ultima sută de metri candidații pentru alegerile parlamentare stabilite în 6 decembrie. Prim-vicepreședintele PSD, fostul premier Sorin Grindeanu deschide lista pentru Camera Deputaților. 

Pentru Senatul României, PSD Timiș îl propune pe Eugen Dogariu primul pe listă. Dogariu a fost ales prima dată senator în legislatura 2016-2020.

La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Sorin Grindeanu, urmat pe locul doi de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Grindeanu a mai fost deputat în Parlamentul României între 2012 – 2016 și a ocupat funcția de prim-ministru al României din 4 ianuarie 2017 pana la 29 iunie 2017. Alfred Simonis este parlamentar din 2016, lider al deputaților social-democrați din februarie 2019.

În actuala legislatură, Timișul îi are în grupul PSD de la Camera Deputaților pe Alfred Simonis, Bianca Gavriliță și pe Matei Suciu (care l-a înlocuit pe Călin Dobra). În 2016 a ajuns la Cameră și Adrian Pau, susținut de PSD, transferat la Pro România în februarie 2019. Senatori PSD de Timiș sunt Eugen Dogariu și Dorel Covaci (înlocuitor al lui Adrian Diaconu).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/