Fostul prefect, primarul şi toți consilierii locali, chemați în instanță!

Asociaţia Crescătorilor de Animale din Domaşnea i-a făcut plângere penală primarului traseist Lorinț şi consilierilor locali după ce aceștia au decis să concesioneze păşunea comunei persoanelor fizice în detrimentul asociaţiei!

Asociaţia a sesizat DNA despre faptul că, în mod abuziv, Consiliul Local Domașnea a dat o hotărâre de consiliu local, la propunerea primarului Petru Lorinț, prin care izlazul comunal se concesiona persoanelor fizice, deşi legislaţia prevedea clar că aceste concesiuni se fac doar către asociaţiile de crescători de animale sau prioritar către acestea. Deşi au cerut Instituţiei Prefectului Caraş-Severin să nu dea avizul de legalitate acestei hotărâri, prefectul de la acea vreme, Gheorghe Țunea, a respins petiţia Asociaţiei şi actul normativ local a rămas în vigoare. Nici Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara nu a dat curs plângerii asociaţiei, dispunând neînceperea urmăririi penale, ordonanţă atacată de către Asociaţia crescătorilor de animale din Domaşnea la Tribunalul Caraş-Severin.

Din păcate pentru ei, Tribunalul Caraş-Severin a menţinut ordonanţa DNA şi nu a dispus urmărirea penală faţă de cele sesizate.

Numai că, la câteva luni de la aceste decizii, pe 8 iulie 2015, Agenţia Naţională de Integritate decide că Gheorghe Dănescu, consilier local la Domaşnea, s-a aflat în „conflict de interese administrativ. În perioada exercitării mandatului de consilier local (2008 – 2012), a luat parte la deliberarea și adoptarea hotărârii Consiliului Local al Comunei Domașnea din data de 24 martie 2011 privind aprobarea concesionării izlazului comunal al comunei către crescătorii de animale persoane fizice și a aprobării contractului de concesionare a izlazului comunal către crescătorii de animale persoane fizice. La data de 11 mai 2011, ulterior aprobării acestei hotărâri, în baza cererii sale scrise, persoana evaluată a încheiat cu C.L. Domașnea un contract de concesiune, având ca obiect cedarea și preluarea în concesiune a terenului de pășunat situat în localitatea Domașnea, în suprafață de 3,80 ha (durata concesiunii fiind de 5 ani). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75, lit. a) și art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004”. După cum arată ANI.

Cu alte cuvinte, pe faptele sesizate de către Asociaţie, DNA şi Tribunalul Caraş-Severin nu au văzut încălcări ale legii, iar Agenţia Naţională de Integritate a decis că este, totuşi, vorba despre un conflict de interese administrativ. Decizia le-a dat speranţe din nou membrilor Asociaţiei, care au cerut revizuirea dosarului de la Tribunalul Caraş-Severin, arătând că există deja o instituţie, ANI, care a văzut o încălcare a legii în faptele sesizate. Tribunalul Caraş-Severin, în procedura de cameră preliminară, nesocoteşte însă decizia ANI şi respinge, din nou, cererea de revizuire a Asociaţiei crescătorilor de animale din Domaşnea!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/