Proiectul cu o valoare de 4,6 milioane de lei fără TVA a fost scos astăzi la licitație. Potrivit acestuia, fosta școală de călugărițe ar urma să fie reabilitată și transformată într-un centru cultural.
Proiectul face parte dintr-o investiție mai amplă care presupune îmbunătățirea calității vieții în orașul Oravița prin reabilitarea și refuncționalizarea a trei clădiri aflate în zona de protecție a monumentelor istorice și a unui parc. Școala de călugărițe este cel de-a treia construcție care trebuie să fie reabilitată, pe lângă o clădire de pe strada Mihai Eminescu nr. 17A, care va deveni muzeu speologic și imobilul situat pe strada Mihai Novac nr. 1, care va deveni Muzeul „Adam Neamțu”.
În ceea ce privește fosta școală de călugărițe, pentru proiectare tehnică, asistență tehnică și execuția de lucrări, prețul estimat, potrivit anunțului de pe SEAP, este de 4,6 milioane de lei fără TVA. Ofertele pot fi depuse până în 16 septembrie, la ora 15.00.
Valoarea totală a proiectului este de 21,3 milioane de lei, din care aproape 17,6 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Întregul proiect ar trebui să fie gata până în luna februarie 2023.