Fost ministru al Muncii: Copleșiți, unii români contemplă cu ideea de a lucra în străinătate

violeta alexandru

Deputatul Forța Dreptei, Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, vorbește de o serie de provocări pe piața muncii în 2023, generate de măsurile necoerente luate de actualul Guvern. Violeta Alexandru spune că români cu vârste cuprinse între 45 și 50 de ani se gândesc pentru prima dată în viață să plece la muncă în străinătate, copleșiți de poverile fiscale. 

Violeta Alexandru a declarat pentru expressdebanat.ro că a fost abordată de comunitatea oamenilor de afaceri care s-a arătat îngrijorată de faptul că Guvernul nu a dat până acum niciun semnal cu privire la un eventual ajutor, în cazul în care ar reveni pandemia de Covid, fie s-ar petrece alte provocări în mediul economic.

„Din punct de vedere al schimbărilor pe piața muncii, cel mai serios impact o are decizia pe care a luat-o PSD, cu largă acceptare din PNL, legat de creșterea impozitării contractelor part-time. Acolo există un segment de populație care își desfășura activitatea complementar cu alte activități, ceea ce însemna o sursă de venit în plus, respectiv o sursă de venit care se potrivea cu ce puteau dânșii să dea în activitățile profesionale. Semnalul pe care l-a dat Guvernul, ignorând faptul că nu poți să taxezi ceva ce nu am încasat, a descurajat foarte mult angajatorii și angajații cu privire la activitățile desfășurate legal. Degeaba se laudă că vor să combată munca la negru pentru că nu au făcut decât să descurajeze oamenii să mai contribuie la stat cu ceea ce statul așteaptă să încaseze.”, a declarat deputatul.

Pe de altă parte, oamenii se plâng de birocrație și de dificultățile care țin de fiscalitate.

„(…) Fie caută să reziste așa cum pot, fie unii dintre dânșii – mai degrabă generația mea, 45-50 de ani – , contemplă pentru prima dată în viața lor cu ideea de a pleca în străinătate și de a lucra acolo. Ceea ce este îngrijorător. Sunt oameni ajunși la maturitate, oameni care au experiență profesională mai bogată decât a celor aflați la început de carieră și care, îngrijorați de tot contextul și sufocați de maniera asta arogantă a Guvernului care nu vrea să știe nimic, le știe pe toate,  contemplă cu ideea de a lucra în străinătate, respectiv de a desfășura activități în România strictul necesar pentru a depinde cât mai puțin de stat.”, a mai spus Violeta Alexandru.

Din punct de vedere al instituțiilor statului, Violeta Alexandru a adus o serie de critici ANOFM, instituție care „ține o bază de date a celor care solicită locuri de muncă, respectiv a celor care sunt în căutarea unui loc de muncă și face plăți: „Este o instituție care face plăți. Din punctul nostru de vedere, soluția este externalizarea serviciilor de sprijin, asistență, suport pentru angajare. Adică contractarea unor servicii de la entitățile care știu meserie și care știu să consilieze pe cineva să își găsească un loc de muncă. Altminteri, pompăm niște bani într-o instituție care are o groază de angajați care nu fac altceva decât să înregistreze niște cifre într-o bază de date.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/