Fost director de spital din Timișoara, mită de 26 de ori. Ajunge în fața instanței

Octavian Mazilu director spital Timisoara

Fostul director al Spitalului Municipal Timișoara, Octavian Mazilu, ajunge în fața instanței. Procurorii spun că a luat mită de 26 de ori.

Faptele de corupție s-au întâmplat în două luni. Procurorii de pe lângă Tribunalul Timiș au încheiat Ancheta. Urmează procesul.

„În fapt, a fost reținut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienți sau de la aparținători ai acestora, aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale, fără a fi îndreptățit la primirea unor sume suplimentare de bani față de cele decontate unității spitalicești de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Timiş. Octavian Mazilu a fost plasat de procurori sub control judiciar.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/