Fost-ai lele cât ai fost!

De când e lumea și pământul, toată suflarea românească știe că Banatu-i fruncea. Făloșenia asta se moștenește din tată-n fiu și este dusă din generație în generație. Oficial însă, de la o vreme, sintagma pare să reverbereze doar în zona Banatului de Câmpie. Vorbim de cifre, date, clasamente în care se reflectă știința absolvenților claselor a VIII-a și a XII-a, la care Banatul de Munte e corigent.

Să luăm examenul de evaluare la care Caraș-Severin s-a clasat pe locul 38 din 41 de județe, cu o rată de promovare de 65,8%. Doar Călărași, Teleorman și Giurgiu au stat mai prost decât noi. Media pe țară a fost de 76,9%, iar ca tabloul să fie complet, să spunem că anul trecut aceeași rată a fost de 70,3%. Și pentru că nimic nu este întâmplător în lumea cifrelor și clasamentelor, să spunem că nici candidații de clasa a XII-a nu au fost mai breji. Promovabilitatea a fost de 58,4%, cu două procente mai slabă decât cea de anul trecut și cu zece procente dub media pe țară. E adevărat, în clasamentul neoficial nu ne mai clasăm pe locul 38, ci pe 35 din 42. E și asta o performanță, să recunoaștem!

Cine sunt vinovații pentru rezultatele astea? Ăia din minister care au gândit subiectele? Da de unde. Dacă ne-am lua după logica unora, ar trebui ca toți absolvenții să fi avut medii aproximativ egale, or în Cluj, Iași și Galați, județe care nu-și spun că sunt „fruncea” țării, promovabilitatea a fost cu 20 de procente mai bună la examenul de Bacalaureat. Să fi fost de vină școala online? Exclus, din exemplul de mai sus. Și atunci, cine e de vină? Elevul, pentru că atât îl duce capul? Posibil și nu prea. Mă-sa și ta-su, că sunt plecați la moși și babe, motiv pentru care nu-și pot supreveghea odrasla ori mamaie și tataie ale căror aritmetică și limba română nu se mai potrivesc cu cele din copilăria lor?

Dar școală aia politizată până la clanța ușii de la întrare nu are nicio vină? Directorul, inspectorii școlari, inspectorii adjuncți și inspectorul general școlar chiar sunt niște domni Trandafir? Ei nu au nimic de zis? Probabil că nu, pentru că nu am văzut unul singur dintre cei enumerați să-și facă mea culpa. Să-și toarne cenușă în cap și să demisioneze după ce, doi ani la rând, Caraș-Severin a rămas corigent la cele mai importante examene din viața unui elev. Să lase în locul lor pe alții mai capabili. Mai performanți. Să nu se mai bată de la egal la egal cu județul care a dat-o pe Veorica Dăncilă prim-ministru. Sau, cine știe, poate aici vrea să ne aducă guvernarea liberală cărășeană, iar noi, proștii de noi, nu știm să apreciem ce fac ei pentru copiii noștri.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/