Polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali vor fi la datorie de Paști în Timiș. Sute de forțe de ordine vor fi pe teren, în trafic sau în zona bisericilor în noaptea de Înviere.
Peste 200 de polițiști vor munci, în perioada 18 – 21 aprilie, în Timiș. Vor fi prezenți, zilnic, în zonele agglomerate, cum sunt gări, autogări, piețe sau târguri, în proximitatea lăcașurilor de cult unde vor avea loc slujbe religioase, în zone de agrement, precum și în apropierea punctelor de trecere a frontierei.
„Activitățile vor urmări atât prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, cât și intervenția promptă pentru impunerea legii. Echipajele de poliție vor acționa coordonat, în colaborare cu celelalte instituții ale statului competente în domeniul ordinii publice. Polițiștii rutieri vor monitoriza cu prioritate drumurile către lăcașuri de cult și zonele de recreere, punctele cu risc ridicat de accidente și intervalele orare cu trafic intens. Se vor utiliza 15 radare, 10 aparate drugtest și 30 de etiloteste, în vederea combaterii excesului de viteză, a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și pentru fluidizarea circulației”, transmite IPJ Timiș.
Jandarmii vor fi și ei pe teren, în Timișoara și în județ.
„Și pe parcursul acestor zile libere, jandarmii Grupării Mobile Timișoara sunt la datorie, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale, astfel încât, cei care aleg să participe la Rugile Bănățene organizate în unele localități din județul Timiș, să petreacă momente liniștite, în siguranță”, spun jandarmii.
Polițiștii de frontieră nu au nici ei zile libere. Controalele în prejama zonelor de graniță va fi monitorizată, fără oprire.
„Polițiști de frontieră de la granița cu Serbia care îşi desfăşoară activitatea în cabinele de control și verifică documentele de călătorie, va fi suplimentat, aceștia urmând să folosească, dacă situația o va impune, inclusiv stații mobile de control”, explică polițiștii de frontieră.
Polițiștii locali din Timișoara se vor afla, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în proximitatea lăcaşelor de cult din Timişoara.