Spitalul Județean Timișoara se dezvoltă și se modernizează cu fonduri PNRR. Managementul unității sanitare a depus două proiecte, de aproape 9 milioane de euro.
Cererile de finanțare includ proiecte pentru dezvoltarea ambulatoriului de specialitate, în valoare de 2,7 milioane de euro, și pentru reducerea infecțiilor nosocomiale, în valoare de 5,9 milioane de euro.
Prin aceste proiecte, Spitalul Județean din Timișoara va achiziționa echipamente de înaltă performanță pentru diagnosticarea, monitorizarea și efectuarea tratamentului adecvat pacienților. De asemenea, se vor realiza investiții în infrastructură menite să crească performanța actului medical și a siguranței pacienților.
„Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Ministerul Sănătății a elaborat metodologii de depunere a proiectelor simple, clare și fără birocrație în exces. Depunerea proiectelor în cadrul platformei digitale puse la dispoziție a fost facilă și fără blocaje. Reprezentanții Ministerului Sănătății au fost în permanență în contact cu solicitanții și au răspuns prompt tuturor solicitărilor noastre, fapt care a dus la o depunere fără incidente a acestor două proiecte de asemenea anvergură”, declară ș.l. dr. Andreea Rață, coordonator Unitatea de Implementare Proiecte în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.
Proiectele Spitalului Județean Timișoara, depuse la Ministerul Sănătății pentru atragerea de fonduri din PNRR, sunt în linie dreaptă.
„La doar câteva zile de la depunere, am fost notificați oficial în cadrul platformei digitale, de către dr. Alexandru Rogobete, consilier ministru, responsabil PNRR, că proiectele au trecut etapa tehnică de verificare și sunt în evaluare pentru acordarea scorului de departajare. Este pentru prima dată când reprezentanții ministerului sunt în contact permanent cu unitățile sanitare. Acest lucru ne dă speranță că sub coordonarea ministrului Rafila, proiectele prin PNRR vor avea o evoluție favorabilă în scurt timp”, a menționat ș.l. dr. Sorin Barac, managerul Spitalului Județean Timișoara.
De asemenea, Spitalul Județean Timișoara a fost dotată cu aparatură nouă, în valoare de peste 30 milioane lei, în ultimele 10 luni.