Fondatorul UrbanizeHub, Grațian Mihăilescu, lansează prima carte dedicată orașelor din România

gratian mihailescu 2 (2)

Volumul „Cum să modelăm orașele din România” este rezultatul a doi ani de cercetare și unul de analiză și are la bază teza de doctorat a reșițeanului Grațian Mihăilescu, ce reunește, între altele, opiniile a 10 experți care au răspuns la 20 de întrebări privind viziunea lor asupra orașelor.

Cartea se referă la unele dintre cele mai multe importante localități din țară, printre care: Alba Iulia, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași,  Oradea, Petroșani, Reșița, Slatina, Timișoara, prin prisma diferitelor caracteristici ce țin de dezvoltare.

Originar din Reșița, cu studii atât în Timișoara, cât și în Occident, apoi stabilit la București, autorul și-a canalizat eforturile către zona promovării strategiilor ce țin de orașe smart și a politicilor prin care comunitatea devine unul dintre actorii principali în evoluția mediului urban. Cunoscând atât problemele unui oraș post-industrial, cât și pe cele ale  metropolelor, întrebările pe care le-a adresat experților se concentrează pe colaborarea între administrație-business-mediul universitar, modelele de bune practici europene replicate în România, descentralizare, politici urbane specializate, sustenabilitate, reducerea polarizării economice, shrinking cities, adică orașe în declin și guvernanța locală.

„Orașul este parte a vieții noastre. Ne naștem în orașe și ne scriem poveștile în aceste ecosisteme pe care mai târziu le vom numi «acasă». Această carte inovativă şi interdisciplinară prin perspectiva abordării subiectului, a expertizei adunate și a modului în care interviurile realizate sunt interpretate, vine cu  viziuni noi asupra orașelor din România. Această carte își propune să aducă o schimbare în status–quoul guvernării locale, în relația dintre local și central, dar și în conturarea unor ecosisteme locale colaborative care să producă schimbarea și dezvoltarea în orașele din România. Pentru că doar «Împreună putem modela viitorul orașelor»”, menționează Grațian Mihăilescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Teza de doctorat a fost susținută în anul 2019 la Universitatea de Vest din Timișoara și pentru a oferi o abordare pentru publicul larg, stilul academic a fost adaptat, oferindu-i un caracter mai prietenos și educativ.

Volumul „Cum să modelăm orașele din România” va fi lansat în curând și poate fi deja pre-comandat pe site-ul https://urbanizehub.ro/.

După cum declară autorul, veniturile generate din vânzări vor fi donate către organizații care se implică în gestionarea  crizei refugiaților și pentru proiectul UCaB Budapesta-Bamako. UCaB este un proiect format din colaborarea între UrbanizeHub și EduCaB cu o misiune cu caracter medical și educațional pentru comunități dezavantajate, ce va avea loc în luna octombrie 2022.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/